În textul publicat luni, 19 iunie, Comisia de la Veneţia menţionează că „în lumina îngrijorărilor şi având în vedere lipsa de consens în această chestiune polarizatoare, asemenea schimbare fundamentală (trecerea de la sistemul electoral proporţional la sistemul mixt), chiar dacă este prerogativa suverană a ţării, nu este recomandabilă în acest moment”.

Demagogie şi spălare pe creier

Chiar şi aşa, guvernarea oligarhică de la Chişinău insistă să modifice sistemul electoral. Exponenţii acesteia jonglează cu avizul Comisiei de la Veneţia, ameţind populaţia cu demagogie prin intermediul presei controlate. Cel mai gălăgios în acest sens este preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, finul oligarhului Vlad Plahotniuc, lider PD. Acesta menţionează, pe de o parte, că guvernarea va respecta recomandările Comisiei de la Veneţia, iar pe de altă parte - că sistemul mixt va fi votat „pentru că există o majoritate care îşi doreşte acest lucru” şi face trimitere la cele 850.000 de semnături adunate de PD (potrivit presei, inclusiv prin utilizarea presiunilor şi pârghiilor administrative) în susţinerea iniţiativei privind trecerea la sistemul uninominal, scrie Deutsche Welle.

Referindu-se la „consensul larg”, la lipsa căruia face trimitere Comisia de la Veneţia, Candu menţionează că, „dacă vom căuta un consens larg, atunci în Republica Moldova nu vor fi operate schimbări. Sunt 850.000 de semnături ale cetăţenilor care îşi doresc schimbarea sistemului. Majoritatea covârşitoare în Parlament îşi doreşte schimbarea sistemului. Decizia de modificare a sistemului electoral ţine de decizia suverană a statului Republicii Moldova. Ştim că este şi o parte care nu îşi doreşte schimbarea sistemului de vot, dar vom merge pe voinţa majorităţii, exact cum s-a întâmplat în Marea Britanie cu Brexitul. Proiectul de lege privind schimbarea sistemului electoral va fi votat”, a menţionat Adrian Candu.

Candu încearcă să şantajeze UE

Potrivit lui, „Moldova este polarizată în general pe toate subiectele importante - în mod special este polarizată atunci când vorbim de geopolitică, inclusiv de parcursul european”. El a reamintit că, acum trei ani, când a fost semnat Acordul de Asociere cu UE, „lipsea consensul larg atât în societate, cât şi în Parlament”. (…) „Atunci noi am ţinut cont de dorinţa majorităţii şi ne-am asumat semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu UE”. (…) „Le vom acorda cetăţenilor dreptul de a alege deputaţii în cel mai democratic şi transparent mod, de a-i alege în mod direct”, a reiterat şeful legislativului, democratul Andrian Candu.

De fapt, democraţii care se declară „pro-europeni” şi socialiştii pro-ruşi au aceeaşi poziţie în privinţa schimbării sistemului electoral. Preşedintele pro-rus Igor Dodon, autorul iniţiativei privind votul mixt, a spus că „proiectul vizând trecerea la sistemul mixt va fi votat în Parlament în următoarele săptămâni, pentru că aşa îşi doreşte poporul”. El a precizat că doar unele recomandări ale Comisiei de la Veneţia vor fi luate în seamă: „Noi singuri ne decidem destinul şi viitorul”, a conchis Dodon.

Plahotniuc, omul ghidat de la Moscova?

Istoricul Octavian Ţâcu atenţiona încă în februarie 2017, la scurt timp după alegerile prezidenţiale câştigate de Igor Dodon, că retorica „pro-europeană” a PD şi a finanţatorului acestuia, oligarhul Vlad Plahotniuc, este una falsă şi că, de fapt, Plahotniuc ar fi ghidat de la Moscova”. Potrivit lui Ţâcu, „victoria lui Igor Dodon la prezidenţiale a fost posibilă datorită lui Plahotniuc, cel care l-ar fi ajutat pe socialist la comanda Moscovei”. Iar analiştii politici de la Chişinău au sesizat că Plahotniuc şi Dodon îşi coordonează în prezent mutările pe tabla de şah a politicii moldoveneşti, pentru ca PD şi PSRM să se reîntâlnească în parlamentul ce va rezulta din alegerile din 2018, pentru a guverna împreună. În această logică se înscrie şi iniţiativa privind trecerea la sistemul electoral mixt, deoarece „există riscul ca, în cazul sistemului mixt, membrii Parlamentului, aleşi pe circumscripţii, să fie influenţaţi de interese de afaceri (citat din comunicatul Comisiei de la Veneţia – n.n.)”, adică de corupţie. Or PD, unul dintre cele mai detestate partide active din Moldova (creditat de sondaje cu un rating de cel mult 3%) nu ar trece pragul electoral de 6% decât în cazul schimbării sistemului electoral (prin aducerea în Parlament a „baronilor” locali loiali PD).

Plahotniuc, invitat la Bruxelles

În opinia liderei Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, ignorarea opiniei Comisiei de la Veneţia „nu înseamnă altceva decât deturnarea făţişă a parcursului european al Republicii Moldova”.

Iar liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a chemat cetăţenii să apere „verdictul” Comisiei de la Veneţia. Potrivit lui Năstase, Plahotniuc a fost chemat şi va zbura marţi, 20 iunie, la Bruxelles: „Coordonatorul va merge mâine la Bruxelles pentru nişte fotografii, iar câţiva europarlamentari socialişti români şi-au dres deja ţinuta ca să-l primească. (…) Întâlnirea oficialilor europeni cu acest individ, încurajarea lui ar însemna susţinerea drumului Moldovei spre dictatură şi nesocotirea alianţei nocive Plahotniuc-Dodon, ar fi o lovitură foarte dură dată vectorului european al ţării”, a comentat Andrei Năstase.

În opinia fostului purtător de cuvânt al Preşedinţiei, Vlad Ţurcanu, autorităţile de la Chişinău nu pot ignora recomandările Comisiei de la Veneţia, întrucât Moldova face parte dintr-un sistem european, dintr-o comunitate de ţări care se sprijină reciproc, care îşi coordonează politicile şi împărtăşesc o serie de valori democratice.

Voronin: Recomandările Comisiei sunt obligatorii

Iar ex-preşedintele comunist Vladimir Voronin a declarat că „recomandările Comisiei de la Veneţia sunt obligatorii dacă eşti membru al unor asemenea structuri şi semnatar al mai multor tratate internaţionale”. Potrivit lui, organizaţiile europene nu dau ordine, dar acest lucru nu înseamnă că recomandările acestor structuri pot fi ignorate: „Structurile europene au suficientă experienţă ca să înţeleagă ce se întâmplă în Moldova, iar deciziile noastre se oglindesc asupra reputaţiei pe care o avem în cadrul unor asemenea structuri”, a menţionat Voronin. În opinia sa, declaraţiile pe care le-au făcut reprezentanţii puterii după opinia Comisiei demonstrează că „regimul se degradează tot mai mult şi se apropie de instituirea dictaturii”.