ONG-urile de media cer demisia lui Vladimir Hotineanu din funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru mass-media; A numit un jurnalist „debil”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă agresarea jurnaliștilor și îngrădirea dreptului la informație al acestora, precum și încercările unor demnitari de a-i intimida pe reprezentații presei, atunci când încearcă să investigheze subiecte legate de corupție, abuzuri de funcție și alte teme de interes public şi deputatului Vladimir Hotineanu să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru mass-media.

Astfel, potrivit reportajului „Averile deputatului Hotineanu”, difuzat de postul Jurnal TV sâmbătă, 17 iunie 2017, reporterul care documenta materialul a încercat să-i adreseze câteva întrebări președintelui Comisiei parlamentare pentru mass-media, Vladimir Hotineanu. În loc de răspuns însă, deputatul PDM l-a îmbrâncit și l-a agresat verbal, adresându-i invectiva „debil”.

„Condamnăm astfel de acțiuni și le calificăm drept abuzive, având în vedere calitatea de persoană publică pe care o presupune statutul de ales al poporului. Regretăm faptul că trebuie să îi amintim unui deputat că Legea presei oferă reprezentanților mass-media dreptul să obțină și să difuzeze informații de interes public, iar Codul penal prevede sancțiuni ”pentru împiedicarea intenționată a activității mass-media și a jurnaliștilor”. Considerăm tentativele de intimidare a jurnaliștilor incompatibile cu statutul de președinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. În consecință, îi cerem deputatului Vladimir Hotineanu să-și depună demisia din funcția de președinte al acestei comisii și să-și prezinte scuzele de rigoare pentru acest comportament inacceptabil”, se arată în comunicatul de presă al CJI.

Totodată, OMG-urile de media se adresează către conducerea Partidul Democrat să se autosesizeze pe marginea acestui caz și să ia măsuri de responsabilizare a membrilor săi, pentru a nu admite pe viitor astfel de incidente.

Apelul este semnat de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Telejurnaliștilor Independenți, Centrul de Investigații Jurnalistice, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Centrul „Acces-Info” şi Comitetul pentru Libertatea Presei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...