Intervenţie în forţă a marinei de război saudite pentru a opri un potenţial atac terorist

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Marina de război saudită a intervenit pentru a împiedica trei ambarcaţiuni rapide să se apropie de un câmp petrolifer saudit în Golf, a anunţat luni guvernul de la Riad, citat de AFP. În una dintre bărci au fost găsite arme, incidentul intervenind într-un moment de tensiune ce persistă între Arabia Saudită, pe de o parte, şi Qatar şi Iran, pe de altă parte.

Incidentul s-a produs vineri în jurul orei locale 20:30 (17:30 GMT), a precizat guvernul saudit într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Trei ambarcaţiuni de mici dimensiuni au intrat în apele teritoriale saudite, îndreptându-se în „viteză mare” spre câmpul petrolifer offshore Marjan, potrivit Riadului. Marina saudită a procedat la tiruri de somaţie şi a reuşit să imobilizeze una dintre bărci, în timp ce celelalte două au reuşit să plece.

„Arme destinate unor acţiuni subversive” au fost confiscate din ambarcaţiunea imobilizată, potrivit sursei citate, care indică faptul că toate cele trei ambarcaţiuni purtau drapele în alb şi roşu.

Iranul a acuzat Arabia Saudită de uciderea sâmbătă a unui pescar iranian a cărui barcă a intrat în apele saudite. Autorităţile iraniene s-au referit la două bărci de pescuit şi au indicat că nu ştiu nimic despre una din cele două ambarcaţiuni. Dar nu este clar dacă este vorba de unul şi acelaşi incident.

Anunţul saudit vine într-un climat de tensiune sporită, în special între cei doi rivali importanţi aşa cum sunt Iranul şiit şi Arabia Saudită sunnită, care nu au relaţii diplomatice începând cu ianuarie 2016.

Gardienii revoluţiei, armata de elită a Iranului, au acuzat Riadul de a fi „implicat” în atentatele din 7 iunie de la Teheran, soldate cu 17 morţi, primul atac din Iran revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Zona Golfului este, de asemenea, cuprinsă de o criză diplomatică din 5 iunie, când Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi alte câteva ţări au rupt relaţiile diplomatice cu statul Qatar, acuzându-l de „sprijinirea terorismului” şi de apropiere de Iran.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...