19:36:22 25.04.2024
Stiri

Ponta e convins că moţiunea nu trece: PSD să nu înceapă războiul NUCLEAR împotriva PSD. Doar Iohannis câştigă

Știri 19.06.2017 09:02 Vizualizări2472 Autor: Ziarul National


Ponta e convins că moţiunea nu trece: PSD să nu înceapă războiul NUCLEAR împotriva PSD. Doar Iohannis câştigă Sursa: ziare.com

Secretarul general al Guvernului Grindeanu, Victor Ponta, a fost duminică în Parlament, în calitate de deputat, pentru a le transmite social-democraţilor să oprească demersul moţiunii de cenzură, pentru că din acest război nuclear nu va câştiga decât preşedintele Klaus Iohannis.

Ponta a venit relaxat în Parlament, a vorbit cu jurnaliştii şi la intrare şi la ieşire, contrastând astfel imaginea încordată a lui Liviu Dragnea, care a refuzat să facă orice fel de declaraţie.

„Eu sunt membru al grupului PSD, sunt deputat PSD şi am venit alături de colegii mei să le spun punctul meu de vedere. Sper că PSD nu declanşează războiul nuclear împotriva PSD”, a spus Ponta, adăugând că „mereu e loc de dialog până în ultimul moment”.

El a intrat apoi le şedinţă unde erau strânși social-democraţii şi jurnaliştii prezenţi în Parlament au relatat că a fost bine primit de colegii săi. După aproximativ un sfert de oră, Ponta a ieşit din sală şi a stat din nou de vorbă cu jurnaliştii.

„Mulţumesc dlui lider de grup care mi-a dat cuvântul. Am transmis colegilor mei un punct de vedere al meu pe care îl împărtăşeşte şi premierul: depunerea moţiunii de cenzură reprezintă declanşarea unui război atomic între PSD şi PSD din care PSD sigur pierde şi câştigă preşedintele Iohannis”, a spus Ponta.

În plus el susţine că moţiunea va fi respinsă.

„Moţiunea va fi respinsă, nu va întruni numărul necesar de voturi. Eu asta cred şi mă pricep la moţiuni”, a mai spus fostul premier.

El a precizat că s-a întâlnit cu Dragnea doar acum pe holurile Parlamentului, i-a spus şi lui ce a avut de spus, dar nu a primit încă un răspuns.

„Premierul vrea un dialog cu PSD-ul, nu cu actuala conducere şi vrea să obţină o guvernare stabilă”, a conchis Ponta.

Social-democraţii s-au adunat duminică la Parlament încă de la prânz, pentru a strânge semnăturile pentru moţiunea „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor” ca să o poată apoi depune şi să fie citită în plen.

Procedurile sunt pe repede înainte, social-democraţii încercând astfel să lase cât mai puţin timp taberei Grindeanu-Ponta să negocieze şi situaţia să fie tranşată miercuri la vot.

Până acum USR şi PMP au anunţat că nu vor vota moţiunea şi se mai gândesc dacă vor părăsi sau nu plenul miercuri, iar PNL urmează să anunţe ce au decis liberalii după alegerile interne. În schimb UDMR negociază cu ambele tabere până în ultimul moment, după cum a anunţat preşedintele Kelemen Hunor.

Sursa: ziare.com


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md