Actualitate

Traficul spre Vama Albiţa, blocat în urma unui accident cu implicarea unui moldovean

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul s-a petrecut pe şoseaua Dobrina, de la intrarea în municipiul Huşi, după ce şoferul, un bărbat de 31 de ani din Republica Moldova, a ieşit cu maşina de pe şosea şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului european E 581. În urma impactului, stâlpul a căzut pe partea carosabilă, ceea ce a dus la blocarea traficului pe unul din sensurile de mers.

„Din cele cinci persoane aflate în maşină, un singur pasager a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Huşi, unde medicii l-au diagnosticat cu policontuzii. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a declarat duminică, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Silvia Manta.

Poliţiştii de la Biroul Rutier Huşi se află în zona accidentului şi dirijează traficul alternativ pe un sens de mers până la îndepărtarea stâlpului de pe şosea.

Şoferul care a provocat evenimentul ar fi adormit la volan. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele său pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *