IFAB vrea să revoluționeze fotbalul: Durata unui meci ar putea fi schimbată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

International Football Association Board (IFAB), forul care stabilește legile jocului în fotbal, se gândește la posibilitatea unor schimbări majore care să revoluționeze cel mai popular sport. Acestea au fost incluse într-un document ”Fair Play!”, prin care oficialii organizației urmăresc trei lucruri: să facă în așa fel încât jucătorii să aibă un comportament respectuos, să crească timpul de joc efectiv și să crească corectitudinea și atractivitatea.

Principala măsură pe care vor să o implementeze aceștia se referă la durata unui meci, pe care intenționează să o reducă de la 90 la 60 de minute. Timpul ar urma să fie însă unul efectiv, urmând să se cronometreze doar momentele în care balonul este în joc.

”Mulți oameni sunt frustrați că într-un meci de 90 de minute se joacă efectiv mai puțin de 60. Prin această strategie ne propunem să eliminăm tragerile de timp și să creștem viteza jocului”, au explicat cei de la IFAB.

”Putem spune că este o mică revoluție care să facă fotbalul mai bun. Primul lucru pe care trebuie să-l fac e să mă uit asupra legililor și să mă întreb pentru ce sunt făcute, iar dacă nu există un motiv special, atunci încercăm să le schimbăm pentru a avea un joc mai bun”, a precizat fostul arbitru din Premier League, David Elleray, în prezent director tehnic la IFAB.

Acesta a lăsat de înțeles că e posibil ca noile propuneri să fie testate în viitorul apropiat, lucru care s-a întâmplat și cu VAR (arbitrajul video – Video Assistant Referee), la competițiile de plan secund din ultima perioadă.

”Toate testele făcute au fost foarte bune. Din 52 de meciuri la Cupa Mondială Under 20, din Coreea, au fost doar 12 decizii care au avut nevoie de VAR, așa că nu se poate spune că a fost fragmentat jocul.

Arbitrii le spun jucătorilor la cornere și lovituri libere să-și amintească de camerele care îi filmează. Jucătorii știu că nu pot să scăpa cu lucruri precum conduita violentă sau intrările dure”, a mai zis Elleray.

În cazul în care durata meciurilor ar fi redusă la doar 60 de minute, cronometru ar putea să fie oprit în mai multe situații cum ar fi acordarea unei loviturii libere sau a unui penalty (din momentul acordării până în momentul executării), efectuarea unei schimbări, marcarea unui gol (din momentul marcării și până la reluarea jocului de la centrul terenului) sau accidentarea unui jucător.

Acestea nu au fost singurele mari schimbări propuse recent. FIFA, în colaborare cu IFAB, se gândește să schimbe modul în care se execută loviturile libere sau cornerele (primele vor putea fi executate și cu mingea în mișcare, la ambele faze fixe jucătorii își vor putea pasa). Totodată, la repunerea din careul mic, portarul sau un alt jucător îi vor putea pasa chiar și unui coechipier aflat în careu, în cazul unui henț comis de un portar în afara careului, echipa sa să fie penalizată cu lovitură de la 11 metri, iar, dacă un jucător aflat în apărare, oprește mingea pe linia porții cu mâna, se va considera gol pentru formația adversă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...