13:00:58 23.04.2024
Stiri

Ruşii susţin că l-au UCIS pe liderul Statului Islamic

Știri 17.06.2017 14:02 Vizualizări2227 Autor: Ziarul National


Ruşii susţin că l-au UCIS pe liderul Statului Islamic Sursa: ziare.com

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat vineri că este posibil ca liderul grupării teroriste Stat Islamic (ISIL), Abu Bakr al-Baghdadi (foto), să fi fost ucis într-un raid efectuat de aviaţia rusă la 28 mai într-o suburbie din sudul oraşului Raqqa.

Informaţia nu e certă, ci e verificată „prin diverse canale”, relatează TASS, Reuters, AFP şi EFE.

În schimb, coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite a anunţat oficial că nu poate să confirme aceste informaţii, potrivit unui purtător de cuvânt al coaliţiei, relatează The Associated Press.

La sfârşitul lunii mai, armata rusă a eliminat la periferia sudică a Raqqa o serie de înalţi comandanţi ai Statului Islamic, precum şi aproximativ 30 comandanţi de nivel mediu şi 300 de luptători de rând, potrivit unui comunicat al ministerului.

Atacul aerian a avut loc noaptea asupra unui post de comandă, unde avea loc o reuniune a liderilor Statului Islamic, care ar fi discutat în acel moment rutele de ieşire a jihadiştilor din Raqqa prin aşa-numitul coridor sudic.

În urma unei lovituri efectuate de avioane de atac Su-35 şi Su-34 au fost eliminaţi înalţi comandanţi ai grupării teroriste, care făceau parte din aşa-numitul Consiliu militar al Statului Islamic, cei 300 de combatanţi făcând parte din dispozitivul de securitate al liderilor jihadişti.

Printre liderii jihadişti ucişi în atac s-ar număra şi aşa-zisul „emir” al Raqqa, Al-Masri, şi şeful serviciului de securitate al ISIL.

Ministerul Apărării de la Moscova menţionează în acelaşi comunicat că a informat în prealabil SUA cu privire la acest atac aerian de la periferia sudică a Raqqa.

Şi presa siriană a relatat în urmă cu câteva zile despre această posibilitate.

Sursa: ziare.com


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md