Cu măşti medicinale şi „anonymous” pătrundeau în locuinţe şi atacau proprietarii. 14 persoane, trimise în judecată

14 persoane, cu vârsta cuprinsă între 18-38 ani, membri ai unei grupări criminale, au fost trimise în judecată pentru tâlhărie şi furt. În perioada 21 octombrie 2016 – 29 ianuarie 2017, făptuitorii, repartizând rolurile conform unui plan, au comis 3 atacuri tâlhăreşti şi trei furturi în raioanele Ştefan Vodă, Cantemir, Orhei şi Căuşeni.

Comiterea infracţiunilor date a fost organizată şi planificată de către 3 deţinuţi din Penitenciarul nr. 18 Brăneşti.

Executorii, la indicaţia acestora, pe timp de noapte, având figurile acoperite cu măşti medicinale şi gen „anonymous”, pătrundeau în locuinţe unde, folosind pistoale, bâte din lemn şi cuţite, atacau victimele ce se aflau la domiciliu.

Le aplicau lovituri, apoi le imobilizau şi sustrăgeau din locuinţele acestora mijloacelor băneşti şi obiectele de preţ.

În total, au fost sustrase bunuri în valoare de peste 140 000 lei.

Toate persoanele se află în stare de arest preventiv.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă pedeapsa cu închisoare de la 8 la 10 ani.

Investigaţiile pe caz au fost efectuate de către procurorii PCCOCS, în comun cu ofiţerii de urmărire penală din cadrul DGUP a IGP al MAI şi ofiţerii de investigaţii din cadrul INI al MAI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.