(SONDAJ) Europenii au mult mai multă încredere în UE după Brexit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Europenii au început să aibă opinii mult mai favorabile despre Uniunea Europeană după ce Marea Britanie a decis, prin referendumul din iunie anul trecut, să părăsească blocul comunitar, relevă un sondaj de opinie realizat de Pew Research Center şi dat joi publicităţii, transmite Reuters.

Astfel, sprijinul electoratului pentru Uniunea Europeană a sporit cu 18 puncte procentuale atât în Germania (68% faţă de 50% anul trecut), cât şi în Franţa (56% faţă de 38% anul trecut).

De asemenea, chiar şi britanicii privesc acum mai favorabil Uniunea Europeană – 54% dintre ei au opinii mult mai bune despre această organizaţie, cu 10 puncte procentuale mai mulţi decât în urmă cu un an. În iunie anul trecut, britanicii s-au pronunţat, cu 52% din voturi pentru şi 48% împotrivă, în favoarea ieşirii ţării lor din UE.

În toate celelalte ţări membre care au făcut obiectul sondajului (Italia, Spania, Polonia, Olanda, Suedia, Ungaria şi Grecia) cel mult 35% din populaţie doreşte ieşirea din UE. Cel mai puţin entuziaşti faţă de apartenenţa ţării lor la Uniunea Europeană sunt grecii, în timp ce polonezii şi ungurii rămân printre cei mai mari susţinători ai UE, în pofida diferendelor dintre guvernele lor naţionaliste şi Bruxelles.

Studiul a fost realizat în zece dintre cele 28 de ţări membre – cele mai mari şase state şi patru dintre următoarele cele mai populate opt ţări – şi nu a analizat motivele schimbării atitudinii cetăţenilor acestora faţă de UE.

Sondajul mai relevă că europenii susţin mai mult modul în care UE gestionează două teme importante – economia şi migraţia – care mult timp au provocat fricţiuni între statele membre şi Bruxelles.

Nu mai puţin de 87% dintre olandezi consideră că economia ţării lor evoluează pozitiv, cu 25 de puncte procentuale faţă de anul trecut. La polul opus se situează spaniolii, dintre care doar 28% consideră că situaţia economiei ţării lor este bună.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...