Everest – „cea mai înaltă pubelă din lume”. Membrii unei expediţii au acumulat peste 5 tone de gunoi, lăsat de alpinişti

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste cinci tone de deșeuri – butelii de gaz, corzi, corturi, conserve și obiecte din plastic – au fost colectate de pe versantul nepalez al Everestului de către membrii unei expediții înființată de fundația franceză „Montagne et partage”, informează joi AFP.

„Am colectat 5,2 tone de deșeuri”, a declarat pentru AFP Gérard Clermidy, președintele fundației, acesta deplângând faptul că muntele Everest își merită porecla de „cea mai înaltă pubelă de gunoi din lume”. „Am adunat cinci tone care erau vizibile, însă există încă pe atât care nu văd, în crevase”, a adăugat acesta, potrivit Agerpres.

Prin această expediție, organizația non-guvernamentală a dorit să tragă un semnal de alarmă în legătură cu lipsa unui sistem de gestionare a deșeurilor atât pe culmile înalte din Nepal, dar și pe scară largă, în întreaga țară în care trăiesc aproape 30 de milioane de locuitori, care nu deține o instalație de sortare a deșeurilor.

Se estimează că fiecare expediție duce la acumularea a 8 kg de deșeuri de persoană, iar o mică parte din suma plătită pentru permisul oficial obligatoriu pentru ascensiunea pe Everest ar trebui să finanțeze curățarea taberei de bază, însă controalele efectuate în acest sens lasă de dorit, precizează sursa citată.

În plus, „pentru a coborî gunoiul în taberele intermediare, șerpașii solicită în prezent sume în plus”, a explicat Clermidy.

Două treimi din deșeurile colectate au fost adunate din tabăra de bază de pe Everest, situată la peste 5.300 de metri altitudine pe unde au trecut, la apogeul sezonului de ascensiune din luna mai, aproximativ 2.000 de alpiniști și șerpași.

„Am fost surprinși să găsim atât de multe deșeuri în tabăra de bază unde Comitetul de control al poluării Sagarmatha (numele Everestului în nepaleză) în mod cert nu își duce la îndeplinire misiunea”, a mai spus Gérard Clermidy.

Restul deșeurilor a fost colectat în condiții dificile, din taberele intermediare, dintre care ultima, a patra, se află la aproximativ 8.000 de metri altitudine.

Clermidy a mărturisit că a avut parte de „o surpriză neplăcută” în tabăra 4, „unde expedițiile, presate de coborârea după ascensiunea pe vârf, își abandonează de multe ori corturile” și alte bunuri.

Membrii expediției Montagne et partage, patru francezi și cincisprezece nepalezi, a petrecut 38 de zile pe versanții Everestului pentru a colecta cât mai multe deșeuri, care au fost apoi coborâte cu ajutorul a doi iaci.

Deșeurile reciclabile, în special cele din metal (butelii de gaz, canistre, conserve, scări metalice) au fost transportate cu elicopterul până la Kathmandu și cu ajutorul unui camion, notează AFP. Alte obiecte (corzi, materiale plastice, folii de cort, hârtie și altele) au fost depozitate în satul Namche Bazaar, unde există un incinerator. „Din păcate, acesta nu funcționează de la cutremurul din 2015”, a mai spus Gérard Clermidy.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...