Droguri comercializate de către un vânzător într-un magazin alimentar

Procuratura şi Inspectoratul Naţional de Investigaţii a anunţat astăzi despre reţinerea a şase persoane învinuite de circulaţia ilegală a drogurilor. O parte din droguri erau comercializate de către un vânzător într-un magazin alimentar, de administratorul unei săli sportivi, dar şi de la domiciliile suspecților.

Astfel, în aprilie curent, procurorii au declanşat o cauză penală cu privire la distribuirea drogurilor sub formă de marijuană în mun. Bălți, iar în urma măsurilor speciale de investigaţie au fost identificate persoanele învinuite de distribuirea drogurilor.

În urma percheziţiilor din oraşul Floreşti au fost depistate şi ridicate arme deţinute ilegal, 2 kg de droguri, plante de cânepă, bani.

S-a constatat că învinuiţii comercializau drogurile contra 1200-1500 lei pentru aproximativ 30 gr., valoarea totală a drogurilor depistate constituie între 80000 şi 100000 lei.

La demersul procurorilor, învinuiţii, cu vârstele cuprinse între 21 şi 40 de ani, au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.