Atenţie la „scenă”

Noii lideri pe dreapta trebuie să fie mai selectivi şi mai atenţi la ce lume admit în jurul lor, dacă vor să nu fie compromişi. Ei şi partidele lor. Da, banul în politică azi contează. Însă, nu banul trebuie să dicteze condiţia noii drepte. Dacă vrem să facem o altfel de politică, trebuie să existe şi o altfel de regulă de admitere a noilor candidaţi în politică

Încă un partid? Duminică, la Chişinău, partidul politic „Dreapta”, al Anei Guţu, şi grupul de iniţiativă al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), al lui Anatol Şalaru (ambii ex-deputaţi liberali) s-au reunit într-un congres extraordinar, în care s-a decis unificarea „Dreptei” cu PUN şi oficializarea unui nou partid, sub „sceptrul” lui Şalaru, ales în congres preşedinte executiv al Partidului Unităţii Naţionale (aceasta fiind noua denumire a partidului). Aşadar, de duminică, pe lista partidelor – un nou nume, deşi numeric le avem destule şi poate prea multe (peste 45), marea majoritate a lor fiind mai mult decorative. Peste 80 la sută dintre ele – pentru marii afectaţi de propria importanţă şi de propria imagine, care vor şi ţin cu tot dinadinsul ca în CV-urile lor să figureze ca „lideri de partide” şi „oameni politici”, deşi nu au fost, la modul serios, nicio zi în politică şi nici nu s-au manifestat public. Dar ei sunt, există. Şi nu e tot. În practica politică de la noi mai avem şi un alt soi de partide şi de lideri politici, care şi-au tras partide şi au venit în politică din interese, bănuiesc, mai mult sau exclusiv comerciale. Fac congrese, merg la Justiţie, trec toate procedurile, pun mâna pe titlu, se fudulesc, mai fac un an-doi valuri, după care le scot, ca pe orice altă marfă, la vânzare şi o vând celor care vor şi ei să aibă partide şi să fie lideri, dar cărora li-i mai complicat cu strângerea semnăturilor şi cu compatibilităţile legale. Aşa, însă, reuşesc mai uşor. Mai ales dacă sunt băieţi care au probleme cu legea sau care nu duc contul banilor. Se rezolvă simplu: dai partidul şi iei banul. Şi unul, şi altul – în câştig. Unul s-a ales cu un ban bun, altul – cu o achiziţie serioasă. Şi făloasă: ai partid, eşti lider, începi a merge pe la conferinţe şi tot soiul de evenimente şi manifestări, te mai dai cu părerea în presă, mai apari din când în când la televizor, te vede lumea şi astfel, uşor-uşor, începi a intra în circuit.

Mai departe contează dacă mai eşti nu doar „ceva”, dar şi „cineva”, dacă te pricepi să mai prinzi şi vreo muchie de val (că politica e plină de valuri), ori dacă ştii să te pui de bine pe lângă cei care deja au încălecat valul. Aşa sau altfel, reuşeşti sau nu reuşeşti, partidul nu ţi-l ia nimeni (e ca un blazon) şi nici statutul de lider de partid şi de om politic. Mai ales că, într-un partid, formal în fond (de obicei, de buzunar), cu 5-10 oameni în cruce şi aceia rude şi prieteni, cine să pretindă sau să atenteze la partid sau la şefia partidului? Cu atât mai mult că, potrivit practicilor de la noi, partidul şi statutul de lider de partid este al celui care este cu banii în formaţiune. Asta e regula la noi. E lege. Nescrisă, dar care e mai ceva decât cea scrisă. Partea proastă a lucrurilor e că toate aceste partiduţe şi aceşti lideraşi, indiferent de prezenţa sau ne-prezenţă şi impactul lor în societate, îşi păstrează dreptul „la proprietate şi titlu” pe termen nelimitat. Dacă vreţi, pe viaţă. Lideri pe viaţă (şi nu ai unuia, dar ai câtorva zeci de partide), inclusiv post-mortem. Întrebare: pentru ce? Pentru cine? La ce bun, dacă ele, de-a lungul anilor, nu au avut, elementar, măcar un primar sau câţiva consilieri la nivel local? Am trecut cu ochii peste lista oficială a partidelor politice, înregistrate la Ministerul Justiţiei. Paradox. Nume de lideraşi şi denumiri de partiduţe, de care unii nici nu au auzit ori au uitat demult iar alţii nici nu le-au prins „naşterea”. Cimitir, mormânt frăţesc de partide politice şi de lideri, care în 20-15-10 ani nu au reuşit să facă nimic în politică şi în viaţa publică, decât să participe (şi atunci făcând jocul puterii) la câteva campanii electorale (altele nereuşind să facă nici atât). Avem nevoie de aceste partide, în condiţiile în care vor fi finanţate de la buget, dacă ele nu mai sunt în „viaţă” de ani buni, dacă nu doar cerneala li s-a uscat pe ştampile, dar le-au putrezit şi ştampilele? Şi li s-a evaporat ori răsuflat elanul. Şi eforturile. Şi cauza. Şi crezul – dacă l-au avut?

Numărând pe degete, partide am avea, parcă, de ajuns şi de rămas. Însă, cu cât mai multe le avem, cu atât mai prost şi mai pe dos merg lucrurile în R. Moldova. Cu părere de rău sau, din păcate, biserica, ca şi puterea, nu e nici ea la locul său. A intrat în cârdăşie cu guvernarea, face jocurile puterii, se iartă, se „miluiesc” şi se slujesc unii pe alţii. Fac bani. Asta e. Puterea e pe mâini rele. Şi asta, pentru că partide avem, multe şi de toate, lideri – nu. Oponenţi puternici puterii – nu. Moţoci, cu duiumul. Lăpuşneni – nu prea. Parlamentul şi preşedintele pe care îi avem sunt consecinţa aceluiaşi fapt: lipsa unui lider politic puternic, necompromis, pus să meargă la sacrificiu, până la capăt.

În politica mare îşi fac loc tot mai mult cei cu bani mari, laşii şi trepăduşii, noii Moţoci ai vremii. Duminică, la Chişinău, au avut loc noi proteste antiguvernamentale, organizate de societatea civilă. În prealabil, s-a anunţat că vor participa mai multe personalităţi. Cu regret, a fost ca de obicei. La începutul anilor `90, lupta cu regimul s-a câştigat cu un Ion Ungureanu în frunte, cu un Grigore Vieru, un Ion Vatamanu, un Mihai Cimpoi, un Mircea Druc, un Nicolae Matcaş, un Petru Soltan… Unde-i marea intelectualitate? Tot respectul lumii care a lăsat casă şi masă şi a mers la proteste. Nu şi organizatorilor. Problema e că, în jurul protestatarilor, în scenă şi la microfoane, sub paravanul societăţii civile, îşi face loc tot mai multă lume suspectă, care fie că a slujit alte regimuri, fie că presimte gustul puterii. Noii lideri pe dreapta (şi Anatol Şalaru, inclusiv) trebuie să fie mai selectivi şi mai atenţi la ce lume admit în jurul lor, dacă vor să nu fie compromişi. Ei şi partidele lor. Da, banul în politică azi contează, ţinând cont că partidele de la guvernare au furat de oriunde au putut, iar acum încearcă, pe contul banilor murdari, să facă şi o politică la fel de murdară. Însă, nu banul trebuie să dicteze condiţia noii drepte. Dacă vrem să facem o altfel de politică, trebuie să existe şi o altfel de regulă de admitere a noilor candidaţi în politică. Altfel, toate vor rămâne pe vechi, doar că în locul lui X va veni Y.