Țara care va prelua preşedinţia UE se opune pedepsirii statelor care nu vor să primească refugiaţi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Estonia, ţara care va prelua preşedinţia UE din 1 iulie, se opune pedepsirii, prin sistarea fondurilor, statelor est-europene care refuză să primească refugiaţi, relatează Reuters.

Ministrul eston de Interne Andres Anvel a declarat că o astfel de măsură va diviza şi mai mult Europa în loc să o unească.

„Nu cred că vreo pedeapsă prin buget sau prin pedepse financiare este bună, pentru că înţelegem că Europa este o familie din ţări foarte diferite”, a spus el într-un interviu telefonic de la Tallinn.

„Trebuie să ne uităm mult în viitor pentru a nu strica ceva. Nu ne mai trebui noi ieşiri, ar face Uniunea Europeană mai slabă”, a adăugat Anvel.

Comisia Europeană a anunţat marţi că va deschide procedura de infringement împotriva Ungariei, Poloniei şi Cehiei, pentru refuzul lor categoric de a primi solicitanţi de azil din Italia şi Grecia.

Acest pas reprezintă o escaladare bruscă a disputelor UE privind migraţia. Astfel de scrisori reprezintă primul pas în aşa-numita procedură de infringement, pe care CE o poate deschide împotriva statelor UE care nu îşi îndeplinesc obligaţiile legale.

Polonia şi Ungaria au refuzat să preia vreun migrant în baza planului convenit în 2015 pentru transferul a 160.000 de solicitanţi de azil din Italia şi Grecia – ţări depăşite de afluxul de oameni din Orientul Mijlociu şi Africa.

Cehia a acceptat iniţial 12 persoane din totalul de 2.691 alocate prin mecanismul de cote, dar în iunie a anunţat că nu va mai accepta niciun migrant, invocând motive de securitate.

O serie de atacuri islamiste din vestul Europei, începând de la sfârşitul lui 2015, a atras atenţia asupra securităţii publice, iar unele voci pun atacurile pe seama primirii de refugiaţi în Europa.

Disputele din interiorul comunitar vin într-o perioadă în care unitatea şi hotărârea blocului comunitar sunt puse la încercare de Brexit, de creşterile economice slabe şi de ascensiunea populiştilor şi euroscepticilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...