icon

Chiril Gaburici: „Transparența mediului de afaceri va atrage noi investitori străini”

04-06-2015 10:12
1,136

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții fondului de investiții Horizon Capital. Compania respectivă este o entitate-manager de fonduri de investiții private, care inițiază și gestionează investițiile în afaceri. În cadrul întrevederii, părțile au făcut schimb de opinii cu privire la situația economică, proiectele realizate sau care sunt în curs de desfășurare cu suportul Horizon Capital, în diferite sectoare.

 

Premierul Chiril Gaburici a menționat că orice investiție în Republica Moldova este o realizare, deoarece contribuie la crearea locurilor de muncă și creșterea economică. „Vă suntem recunoscători pentru proiectele realizate până în prezent. Suntem deschiși spre o colaborare și mai intensă, în special la acordarea suportului pentru dezvoltarea businessului mic și mijlociu”, a reiterat Prim-ministrul.

 

De asemenea, Șeful Executivului a vorbit despre acțiunile întreprinse de către Guvernul pe care-l conduce, dar și despre inițiativele ce urmează a fi implementate în scurt timp. În context, Chiril Gaburici s-a referit la reducerea numărului de acte la import și export pentru agenții economici, de la 11 la 3.

 

„Una dintre prioritățile Guvernului este transparența mediului de afaceri, și anume excluderea factorului uman în obținerea documentelor. O altă inițiativă pe care am propus-o, împreună cu echipa mea, este de a publica informația privind numele și prenumele fondatorilor companiilor. Este ceva necesar și benefic pentru mediul de afaceri și pentru întreaga societate, în general”, a subliniat Chiril Gaburici.

 

Premierul s-a referit și la inițiativa de a lansa instituția Ombudsmanului pentru mediul de afaceri, cu susținerea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Reprezentanții Horizon Capital au salutat această idee, calificând-o drept indispensabilă ameliorării climatului de afaceri din Republica Moldova. 

 

Director Executiv al Horizon Capital, Lenna Koszarny, a menționat despre faptul că majoritatea companiilor gestionate de ei în Republica Moldova sunt lideri pe piața regională, la capitolele: termeni de calitate a managementului, cota de piață, rentabilitate și creștere economică.

 

„Suntem încântați că am reușit să investim în companii ce joacă un rol social foarte important pe piața din Moldova. În total, am contribuit cu peste 73 de milioane doalari SUA, în nouă companii moldovenești, în care activează peste cinci mii de oameni. Moldova este importantă pentru noi și căutăm noi oportunități de investiții”, a specificat Lenna Koszarny.

 

Notă: Horizon Capital (www.horizoncapital.com.ua) este o companie de gestiune a fondurilor de investiţii directe, care efectuează şi administrează investiţii în companii cu un nivel mediu de capitalizare şi cu un potenţial deosebit de creştere şi profitabilitate în Ucraina, Belarus şi Moldova. La moment, echipa Horizon Capital administrează trei fonduri: Emerging Europe Growth Fund II, LP (EEGF II), Emerging Europe Growth Fund, LP (EEGF) şi Western NIS Enterprise Fund (WNISEF), cu un capital cumulativ de peste 600 milioane dolari SUA.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30