Actualitate

HRW le cere europenilor să nu mai repatrieze afgani, după ce un adolescent expulzat a murit într-un atentat la Kabul

După o serie de atentate deosebit de sângeroase la Kabul, s-au înmulțit criticile împotriva expulzării afganilor cărora le-au fost respinse cererile de azil în Europa, în condițiile în care în țara lor sunt consemnați deja zeci de mii de strămutați.

Adolescentul fusese expulzat pe 30 mai de autoritățile suedeze, împreună cu alți circa 20 de afgani.

Tânărul a decedat pe 3 iunie într-un atentat produs la funeraliile unui bărbat ucis în timpul unor manifestații neguvernamentale împotriva insecurității în capitală.

În comunicatul său, HRW denunță faptul că ”țările europene resping din ce în ce mai multe cereri de azil depuse de afgani”.

Expulzându-i pe afgani, autoritățile consideră implicit că aceștia nu sunt supuși unor riscuri excesive după întoarcerea la Kabul, o concepție care nu corespunde însă realității, avertizează HRW, subliniind că orașul Kabul ”nu este sigur”.

Situația este deosebit de tensionată la Kabul după un atentat cu camion-capcană care a devastat, pe 31 mai, cartierul diplomatic și în urma căruia au fost ucise peste 150 de persoane, în cel mai grav atac produs în capitala afgană după 2001.

Protestele violente care au urmat au determinat autoritățile germane să suspende temporar expulzarea afganilor aflați în situație ilegală.

”Celelalte state europene ar trebui să procedeze în același fel. Nu ar trebui ca un alt expulzat să moară pentru a ne da seama că (orașul) Kabul nu poate fi considerat un loc sigur pentru refugiați”, a subliniat HRW, într-un comunicat.

AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *