Incident armat la o gară din apropiere de Munchen. Cel puţin o persoană a fost rănită

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un incident armat s-a produs la o gară regională din apropiere de Munchen, a anunţat marţi poliţia germană pe Twitter, care a relatat că cel puţin o persoană a fost rănită şi că zona a fost securizată, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„În timpul operaţiunii de la staţia Unterföhring lucrurile au escaladat până la folosirea armelor de foc. Cel puţin o persoană a fost rănită”, anunţă poliţia federală.

Potrivit unui reprezentant al poliţiei, la ora actuală „situaţia este sub control” şi nu există pericol pentru populaţie. La faţa locului s-a deplasat o unitate specială a poliţiei, precum şi un elicopter.

Potrivit postului Bayerische Rundfunk, circulaţia trenurilor pe această linie în direcţia Unterföhring a fost provizoriu închisă.

Poliţia bavareză a anunţat că motivaţia incidentului „nu este nici politică, nici religioasă”. Nu există nicio dovadă că în incident a mai fost implicată vreo altă persoană, potrivit sursei citate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...