00:07:30 20.04.2024
Stiri

Protestele din Rusia: Opozantul Alexei Navalnîi, CONDAMNAT la 30 de zile de închisoare

Știri 13.06.2017 10:46 Vizualizări968 Autor: Ziarul National
Protestele din Rusia: Opozantul Alexei Navalnîi, CONDAMNAT la 30 de zile de închisoare AFP


Opozantul principal al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost condamnat, în noaptea de luni spre marți, la 30 de zile de închisoare pentru că ar fi chemat la manifestații neautorizate desfășurate în toată Rusia, a indicat purtătoarea sa de cuvânt, pe Twitter, transmite AFP.

„Sentință: 30 de zile”, a scris Kira Iarmych. Bloggerul anticorupție, 41 de ani, reținut la ieșirea din locuința sa luni după-amiaza, a compărut în fața unui tribunal din Moscova pentru nesupunere față de forțele de ordine și încălcări ale regulilor privind organizarea manifestațiilor.

Aproape o mie de protestatari, printre care și Navalnîi, au fost reținuți în timpul manifestațiilor desfășurate luni în peste o sută de orașe din Rusia, împotriva președintelui Vladimir Putin și a corupției elitelor, transmit agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Atât Casa Albă, cât și Uniunea Europeană au condamnat luni seara cu fermitate reținerea a sute de manifestanți pașnici la protestele din Rusia și au cerut Moscovei eliberarea acestora.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md