Moldovenii au ieşit în stradă cu pancarte şi drapele, scandând „La puşcărie!” şi „Unire moldoveni!”.

„Au batjocorit ţara, ne-au umilit pe noi. Tinerii continuă să plece în străinătate pentru a-şi căuta un loc sub soare. Ne doare, noi suntem pentru un viitor mai bun. Nu vrem să fim umiliţi şi batjocoriţi”, a declarat o moldoveancă.   

Precizăm că astăzi, mii de oameni au protestat în faţa legislativului. Manifestanţii au cerut retragerea proiectului de lege privind schimbarea sistemului de vot. În aceste condiţii, a fost adoptată o rezoluţie care urmează să fie expediată partenerilor externi şi Comisiei de la Veneţia.