„Suntem îngrijoraţi că întreaga procedură a fost adusă la absurd, dacă, după încheierea procesului, jucătorii de pe piaţă revin la vechile apucături de negociere a înţelegerilor de o manieră netransparentă, neglijând regulile prevăzute de procedura tenderului”, a spus Dirk Buschle.
 
La sfârşitul lunii martie, compania de stat Energocom a câştigat o licitaţie organizată în premieră conform procedurilor elaborate de secretariatul Comunităţii Energetice, agreate de guvernul moldovean. Energocom a spus că va asigura consumul de curent electric al Republicii Moldova prin importuri din Ucraina.

Pentru prima dată după mulţi ani, Chişinăul a renunţat atunci la cumpărarea de electricitate de la centrala Cuciurgan, care e controlată de firma rusă de stat RAO ES şi de autorităţile transnistrene, şi a ales să cumpere curent mai ieftin de la ucraineni.

Acum însă, Energocom s-a răzgândit, spunând că energia ucraineană s-a scumpit şi a anunţat că va cumpăra din nou de la Cuciurgan marea majoritate a necesarului de energie electrică.

Dirk Buschle spune că autorităţile de la Chişinău trebuie să explice cele întâmplate.
 
„Cred că este în interesul guvernului Moldovei să explice ce s-a întâmplat, mai ales pentru că ne aflăm la intersecţia unor curente geopolitice, a intereselor statului cu interesul unor companii de stat, a nevoii de a introduce elemente ale concurenţei de piaţă, de a reforma sistemul energiei electrice în conformitate cu normele Uniunii Europene. Acest conglomerat de obiective şi nevoi trebuie explicat mai bine, nu doar nouă, organizaţiilor internaţionale, ci în primul rând cetăţenilor moldoveni şi tocmai acesta a fost scopul intervenţiei noastre de acum”, a declarat directorul adjunct al Secretariatului Comunităţii Energetice

În ultimii ani, secretariatul Comunităţii Energetice a încercat să elaboreze pentru Moldova o procedură transparentă de achiziţie a energiei, obiectivul pe termen lung fiind să o ajute să se conecteze mai bine la furnizori din Ucraina şi România, scrie Radio Europa Liberă. 

„Moldova e membră a Comunităţii Energetice, deci îşi reformează sectorul energetic în conformitate cu legislaţia, regulile, valorile şi principiile europene. Comunitatea Energetică şi Secretariatul acesteia sunt gardienii tratatului energetic la care Moldova este parte. Am ştiut mereu că Moldova se află într-o situaţie specifică în ceea ce priveşte sursele energetice. Acestea sunt doar două – una se află în Transnistria şi alta în Ucraina. De-a lungul anilor, am fost foarte îngrijoraţi de felul în care se procura electricitatea prin contracte pe bază anuală. Aşa încât, anul trecut am propus Ministerului Economiei şi ministerul a acceptat să introducem o procedură prin care să organizăm acest tender de o manieră transparentă”, a spus Dirk Buschle
 
„Cred că guvernul Moldovei are responsabilităţi nu doar faţă de propria societate şi populaţie. Mai are responsabilităţi în faţa comunităţii investitorilor internaţionali şi a instituţiilor financiare internaţionale, care urmăresc cu atenţie cele întâmplate. De aceea, cred că, dacă nu vărsăm lumină asupra celor întâmplate, dacă nu asigurăm că, pe viitor, transparenţa şi respectarea procedurilor sunt implementate pe deplin în sectorul energiei electrice, atunci poate suferi climatul investiţional, investitori se pot speria. Cred că aceasta poate fi o consecinţă probabil mult mai importantă, care contează mult mai mult decât dacă impunem noi vreo sancţiune”, conchis Buschle.