Astăzi aflăm chiar de la membrii sufocaţi ai PD că pentru aceeaşi oră, la Ialoveni şi în alte centre raionale, pe ascuns de ochii presei, se pun la cale adunări întru susţinerea forţată a sistemului mixt Plahotniuc - Dodon, elementele căruia sunt aplicate şi în Coreea de Nord, reprezentând colacul de salvare al oligarhiei hibride de la judecata dreaptă, politică şi penală. Iar oamenii urmează a fi aduşi din diferite localităţi ale ţării, pe banii furaţi tot de la ei, chiar şi în mărfare, exact cum se proceda pe timpul torţionarilor stalinişti, a declarat liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

Şi junalista de investigaţii, Alina Radu, a spus că mai mulţi oameni din teritoriu au contactat redacţia Ziarului de Gardă, plângându-se că sunt forţaţi să vină duminică la contramanifestaţii.

Mai mulţi oameni din sate, de la organizaţii bugetare, ne-au comunicat că sunt forţaţi de partidul de guvernământ să vină duminică la contramanifestaţii. Ei spun că li se dă transport şi sunt ameninţaţi că ar putea avea probleme la locul de muncă. Aşa cum s-a exprimat unui dintre ei: ne silesc să venim pentru uninenormalul ista”, a scris jurnalista.

În context, activista Inga Grigoriu, membra Platformei Demnitate şi Adevăr, îndeamnă oamenii să nu se lase pradă intimidărilor.

Antiprotest marca plahotniuc? Oameni, nu vă lăsaţi impuşi! Pe toţi n-or să vă concedieze. Este ţara voastră, este pus viitorul copiilor voştri în joc! Vă doresc curaj şi voinţă! Nu cedaţi!”, a spus Inga Grigoriu. 

Între timp, Ziarul de Gardă scrie, cu trimitere la surse, că ieri ar fi avut loc o şedinţă a edililor democraţi din raionul Rezina, după care ar fi început mobilizarea oamenilor. Potrivit unui locuitor dintr-un sat al raionului Rezina, edilul din localitate, care este membru al PD, a anunţat angajaţii primăriei că trebuie să participe duminică la un protest iniţiat de partid.

Reporterul ZdG a încercat să verifice această informaţie şi a telefonat la mai multe primării din ţară conduse de democraţi. Sub pretextul că ar fi un angajat al primăriei din satul vecin care ar cunoaşte despre organizarea unei acţiuni de preotest de către PDM, reporterul a apelat la sediile autorităţilor publice locale. Apelată, o angajată a primăriei satului Cinişeuţi, Rezina, a spus că primara, Mariana Corcevoi, ar fi fost chemată de către preşedinta orgnaizaţiei teritoriale PD pentru discuţii, iar după nu le-a spus decât că ar urma să aibă loc un protest, dar că detaliile le va comunica mai târziu. Angajata a precizat că primara ar fi vorbit despre o deplasare a persoanelor, nu la Chişinău, dar în or. Ialoveni.

A zis că Partidul Democrat. Este vorba că el face un miting, iar noi, care suntem angajaţi, suntem datori să ne ducem (…) Noi tăcem, tiho (în linişte – n.r.) vrem să lucrăm sau nu vrem să lucrăm? Vrem să lucrăm şi gata, da acolo cum o să fie soarele.  A zis că angajaţii primăriei numaidecât (…)  Poate, şi soţul să meargă. Ne-om duce din pereche”, a recunoscut angajata, precizând că „este vorba de politică”.

Sub pretextul unei angajate din Primăria satului Cimişeuţi, Ziarul de Gardă a apelat deja la o altă localitate din Rezina condusă de un primar democrat, Echimăuţi. Funcţionara care a răspuns la telefon cunoştea subiectul. Aceasta a spus că ştie despre faptul că duminică urmează să se organizeze deplasarea mai multor persoane la un miting al Partidului Democrat, dar că a auzit despre asta de la o femeie de serviciu şi nu de la primar.

Funcţionara a confirmat veridicitatea afirmaţiilor făcute şi atunci când a aflat că discută cu reporteri de la Ziarul de Gardă. Femeia a recunoscut că personalul tehnic a fost anunţat despre participarea la miting, că primarii au fost chemaţi la ora 13:00 de către preşedinta organizaţiei teritoriale a PD Rezina, Eleonora Graur, care este şi preşedinta Consiliului Raional Rezina, că şefii instituţiilor de învăţământ ar urma să anunţe personalul tehnic despre deplasarea la miting.

Igor Marcu, primarul satului Echimăuţi, Rezina, a declarat însă că i se pare „straniu” că cineva ar putea să cunoască despre deplasarea la protestul PDM, deoarece nu ar fi fost astăzi încă în localitate şi nu a organizat „încă” pe nimeni.

Şi o angajată a primăriei satului Pereni din Rezina a semnalat despre faptul că primarul din localitate, Dumitru Marchitan, ar fi avut o discuţie la nivel raional după care a anunţat despre mobilizarea pentru un protest PD. Aceasta a declarat că primarul le-a spus că angajaţii sunt obligaţi să meargă la „antiprotest”, să adune oameni, să ia copii, dacă sunt studenţi în capitală.

De cealaltă parte, preşedinta Organizaţiei Raionale Rezina a PDM, Eleonora Graur a negat că ar fi discutat cu primarii PD din raion şi că ar organiza deplasarea la un protest. 

La redacţia ZdG au telefonat şi locuitori din satele Cocieri şi Molovata Nouă din r. Dubăsari care au semnalat despre acţiuni similare ale primarilor. Aceştia, la fel ca şi funcţionara din Cinişeuţi, Rezina, au declarat că au fost anunţaţi despre o deplasare în oraşul Ialoveni. Sergiu Armaşu, primarul oraşului Ialoveni a declarat pentru ZdG că pentru duminică, 11 iunie, piaţa din centrul urbei a fost rezervată de către un grup de tineri pentru o manifestaţie, dar nu cunoaşte alte detalii sau numele celui care a rezervat spaţiul.

Vitalie Gamurari, purtătorul de cuvânt al PD, informat despre datele pe care le deţine Ziarul de Gardă, a declarat că nu poate confirma, dar nici infirma dacă ar urma să aibă loc vreo acţiune a partidului duminică în Chişinău sau Ialoveni, deoarece a fost prins în alte activităţi şi nu este la curent cu asemenea detalii. Irina Gâscă, reprezentanta serviciului de presă a PD, la fel, a declarat că nu cunoaşte astfel de informaţii, dar a precizat că va încerca să afle un răspuns. Ulterior, nu a răspuns la telefon.