Iurie Leancă: Interesul UE faţă de Moldova trebuie restabilit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă spune că interesul Parlamentului European faţă de Republica Moldova a scăzut în urma crizelor politice din anii trecuți. Vorbindu-le jurnaliștilor, la un briefing de presă, despre vizita întreprinsă la Bruxelles pe 6 și 7 iunie, Iurie Leancă a declarat că autoritățile de la Chișinău trebuie să restabilească interesul europenilor faţă de Republica Moldova, pentru a avansa pe calea integrării europene.

„Interesul există. Crizele politice anterioare nu au putut să nu lase o amprentă asupra percepției lor referitor la Moldova. Noi suntem datori să restabilim interesul faţă de Republica Moldova, fiindcă fără un interes, în mod special din partea parlamentarilor europeni, ne va fi foarte greu să avansăm pe o linie ascendentă în raport cu Uniunea Europeană”, a spus Leancă.

Vicepreședintele Parlamentului a spus că a discutat cu europarlamentari despre schimbarea sistemului electoral din Moldova. Leancă afirmă că de atitudinea autorităților moldovenești faţă de recomandările Comisiei de la Veneția va depinde votul din luna iulie din Parlamentul European privind asistenta macrofinanciară de 100 de milioane de euro, acordarea căreia a fost amânată în luna mai, transmite IPN.

Potrivit lui Iurie Leancă, până pe 16 iunie, cei care optează la Chișinău pentru modificarea sistemului electoral ar urma să aibă discuții cu experții Comisiei de la Veneția. Vicepreședintele Parlamentului spune că are un nivel redus de optimism că evoluțiile vor fi pozitive.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...