(foto) La Orheiul Vechi nu plouă: Cum au loc pregătirile pentru festivalul descOPERĂ

butu3
Foto: Facebook/DescOPERĂ

Festivalul „DescOPERĂ” din acest an vine cu o ediție plină de muzică bună și surprize frumoase. Acesta va fi inaugurat astăzi, de la ora 19.00, va dura trei zile și se va desfășura pe trei scene diferite, construite special pentru festival. În ciuda norilor de ploaie, organizatorii ne anunță că la Orheiul Vechi nu plouă, iar pregătirile pentru această seară sunt în toi.

„Chiar dacă afară e înnorat, șansa de a ploua a scăzut, iar artiștii se pregătesc de spectacol și așteaptă vizitatorii! Ne vedem în câteva ore la Butuceni, la festivalul de muzică clasică în aer liber”, este mesajul organizatorilor. Cu toate acestea, ei s-au gândit și la situația în care spectacolul ar putea fi însoțit de ploaie. Astfel, pentru doar 20 de lei vei putea cumpăra o haină de ploaie.

18951300_699715016895532_2343654235766717728_n

Reamintim că microbuzele organizate care vor pleca spre festival, vor porni de la hotelul „Turist” (bd. Grigore Vieru). Orarul în care acestea vor circula spre Butuceni este următorul:

Vineri:
De la 17:00 până la 18:00

Sâmbătă și Duminică
De la 14:00 până la 18:00

Spre Chișinău microbuzele vor porni după spectacole.

Prețul pentru o cursă este de 25 de lei. Pe #diez poți afla de câți bani ai nevoie pentru a merge la #descOPERĂ.

Detaliile evenimentului le poți urmări pe Facebook.

Festivalul este organizat de Ministerul Culturii, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Filarmonica Naționala „Serghei Lunchevici” cu suportul strategic al Proiectului de Competitivitate din Moldova finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Agenția Suedeza pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (Sida) și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Republica Moldova.

Prima ediție a Festivalului de muzică clasică în aer liber – „descOPERĂ” a avut loc în perioada 4-5 iunie 2016. Spectacolele grandioase – opera „Rigoletto” și creația vocal-simfonică „Messa da Requiem” de Giuseppe Verdi, au fost susținute de 14 soliști și orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, formată din 70 instrumentiști și 100 de artiști de cor.

Iată cum au loc pregătirile în aceste momente la Butuceni:

Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Photo Credit: Facebook/DescOPERĂ
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente