„Cifre pentru preşedintele Dodon: Republica Moldova exportă de 3 ori mai mult în UE decât în CSI. Republica Moldova a exportat către Uniunea Europeană (UE) mărfuri în valoare totală de 430 de milioane de dolari în primele patru luni ale anului 2017, din care, valoric, mai mult de o treime au ajuns în România, unde exporturile moldoveneşti s-au cifrat la peste 166 de milioane de euro, conform datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova. Astfel, Uniunea Europeană şi România sunt principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, 63% din exporturile de mărfuri ale Moldovei având ca destinaţie statele membre ale UE. În comparaţie, exporturile către Comunitatea Statelor Independente (CSI) au atins o valoare totală de 143 de milioane de dolari în primele patru luni ale anului, reprezentând doar 21% din valoare totală a exporturilor Republicii Moldova, adică de 3 ori mai puţin decât valoarea exporturile către UE. Din această sumă, 81 de milioane de dolari au reprezentat exporturile către Federaţia Rusă, adică mai puţin de jumătate comparativ cu valoarea exporturilor către România”, scrie europarlamentarul.

„Este încă o dovadă că Uniunea Europeană doreşte să sprijine Republica Moldova deoarece, atunci când Federaţia Rusă a impus embargo pe mai multe produse fabricate în Moldova, noi am ridicat atunci cotele la importul de fructe din Republica Moldova şi am eliminat complet cotele la importul de vinuri, asigurând, astfel, supravieţuirea întreprinzătorilor şi a fermierilor moldoveni. În schimb, Federaţia Rusă nu vrea decât ca Republica Moldova să fie dependentă de importurile şi de influenţa de la Moscova. Aceste cifre trebuie arătate preşedintelui Igor Dodon de fiecare dată când domnia sa vorbeşte despre beneficiile economice pe care le oferă Rusia cetăţenilor Republicii Moldova, comparativ cu beneficiile pe care la oferă Uniunea Europeană”, a mai adăugat Siegfried Mureşan.