Partidul președintelui Dodon a semnat un acord de colaborare cu cel al președintelui Putin. Semnăturile le-au pus liderii formali

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a semnat un acord de colaborare cu partidul „Edinaia Rossia”. Acordul a fost semnați de liderii formali ai celor două formațiuni, Zinaida Greceanîi și premierul rus Dmitri Medvedev, care s-au consultat privind agenda actuală a cooperării interpartinice.

La întrevederea delegațiilor PSRM și „Edinaia Rossia” au participat președintele Consiliului Suprem al „Edinia Rossia”, Boris Grîzlov, secretarul Consiliului General al „Edinaia Rossia” Serghei Neverov, vice-secretarul Consiliului General al partidului ”Edinaia Rossia”, Serghei Jelezneak, secretarul executiv al PSRM, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Vlad Batrîncea, ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Andrei Neguța, consilierul președintelui PSRM, Adrian Albu.

Dmitri Medvedev a menționat că relațiile dintre „Edinaia Rossia” și PSRM sunt prietenoase.

„Aș dori ca în cele din urmă aceste relații să se convertească în legături de prietenie mai moderne, deoarece, este evident că relațiile interguvernamentale după mai mulți parametri rămân în urma celor interpartinice”, a menționat Medvedev. Acesta a adăugat că „Edinaia Rossia”, este gata să aprofundeze cooperarea interpartinică cu PSRM.

La rândul său, Zinaida Greceanîi a amintit că relațiile de prietenie dintre Rusia și Moldova s-au dezvoltat de-a lungul multor secole.

„Atunci când unii politicieni temporari încearcă să le rupă, nu reușesc. Republica Moldova a susținut în mod constant un parteneriat strategic cu Rusia, și nu sunt doar cuvinte goale. Noi credem în acest parteneriat și mergem activ pe această cale”, a declarat președintele PSRM. Potrivit ei, poporul moldovenesc „are nevoie”, de această cooperare, care au lansat-o președinții Federației Ruse, Vladimir Putin și al Republicii Moldova, Igor Dodon.

În cadrul consultărilor, părțile au convenit să facă schimb de experiență, să intensifice cooperarea între grupurile politice, cooperarea inter-regională la nivelul aleșilor locali, de ambele părți, în baza proiectelor din domeniul umanitar. De asemenea, părțile s-au asigurat reciproc de necesitatea aprofundării și extinderii cooperării între cele două state.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...