Cehia a preluat doar 12 refugiaţi din cota sa de 2691, în cadrul mecanismului de relocare a 160.000 de migranţi de la extremităţile sudice ale Uniunii Europene. Luni, guvernul ceh, care în toamnă se va confrunta cu alegeri într-un context în care cea mai mare parte a electoratului se opune acceptării de migranţi, a convenit să suspende complet acest program.

"Am fost foarte neplăcut surprins să citesc în presă că guvernul ceh are în vedere încetarea totală a relocărilor. Sper sincer că, la fel ca în multe cazuri, vor prevala raţiunea, spiritul şi valorile europene şi că guvernul ceh se va răzgândi, pentru a nu trebui să recurgem la procedurile de infringement, ceea ce vom face în cazul în care nu se schimbă nimic", a spus Juncker într-un discurs rostit la Universitatea Carolină din Praga.

Guvernul ceh şi-a motivat decizia prin preocupări legate de securitate şi prin faptul că mecanismul cotelor obligatorii de migranţi oricum nu funcţionează corect.

Polonia, Ungaria şi Slovacia au refuzat să primească migranţi, în cadrul aceluiaşi mecanism, ultimele două contestând la Curtea de Justiţie a UE cotele impuse.