Actualitate

Încep şedinţele de judecată în dosarul privind trucarea licitaţiilor în grădiniţe

Printre învinuiţi sunt patru funcţionari publici, inclusiv angajaţi ai Direcţiei municipale Educaţie din sectorul Buiucani, Spitalului raional din Hânceşti, Ministerului Apărării şi cinci reprezentanţi ai agenţilor economici, participanţi la licitaţie. Toţi sunt învinuiţi de corupere pasivă, corupere activă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Învinuiţii sunt cercetaţi sub controlul judiciar. Factorilor de decizie li se încriminează că la semnarea contractelor de achiziţie, se înţelegeau cu un grup de agenţi economici să majoreze preţurile ofertelor, astfel încât să fie desemnate câştigătoare ofertele mai scumpe. Sau la licitaţie participau mai mulţi operatori economici, cu diferite oferte de preţ, dar care aveau acelaşi fondator. Pentru favorizare, agenţii economici achitau funcţionarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitaţie în parte, anumite sume de bani.

Amintim că licitaţiile trucate şi livrarea produselor alterate în şcolile şi grădiniţele din capitală au fost scoase la iveală în noiembrie de către Centrul Naţional Anticorupţie, după care au pornit o serie de controale în toate instituţiile de învăţământ din republică.

Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *