După PD, și Comisia politică externă a Parlamentului a respins moțiunea PSRM împotriva ministrului Andrei Galbur

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia politică externă și integrare europeană a respins, în ședința de astăzi, moțiunea simplă asupra politicii externe realizate și promovate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, care a fost înaintată de fracțiunea parlamentară PSRM, în ședința plenară din 2 iunie curent.

Proiectul moțiunii solicită stoparea realizării politicii externe a statului, realizarea unui control asupra activității instituțiilor serviciului diplomatic, demiterea ministrului Andrei Galbur etc.

Conform procedurii legislative, moțiunea simplă este examinată în Comisia de profil care prezintă plenului Parlamentului avizul asupra acesteia. Ulterior, moțiunea simplă este dezbătută și votată în plenul Legislativului.

Vedeți și: Moțiune pe numele ministrului de externe, Andrei Galbur, pe faptul scandalului diplomatic

Este de menționat că ieri, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gămurari, a declarat că PD nu va susține moțiunea depusă pe numele ministrului Andrei Galbur considerând-o  drept una „strict ideologică” și „nefundamentată”.

Comisia politică externă a Parlamentului este condusă de democrata Valentina Buliga, iar vicepreședinte este democratul Sergiu Nesterovschi. Totodată, din comisie fac parte popular europeanul Valeriu Ghilețchi, democratul Marian Lupu, liberalii Mihai Ghimpu și Alina Zotea, precum și socialiștii Bogdan Țîrdea și Alexandr Nesterovschi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...