PD: Declarațiile lui Dodon privind Uniunea Euroasiatică nu au niciun suport juridic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Declarațiile președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, referitor la Uniunea Economică Euroasiatică nu au niciun suport juridic în acest context și vin în contradicție cu vectorul politicii externe al țării, cel privind integrarea europeană. Despre aceasta declară Partidul Democrat prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Vitalie Gămurari, după ședința săptămânală de astăzi a formațiunii.

Potrivit lui Gămurari, declarațiile făcute de Igor Dodon, cu ocazia vizitei pe care a avut-o la Sankt Peterburg au fost discutate în cadrul ședinței săptămânale de astăzi, formațiunea constatând că „președintele Republicii Moldova folosește orice ocazie oportună în viziunea dumnealui de a se expune împotriva vectorului politicii externe a Republicii Moldova, vorbim despre vectorul european, ceea ce contravine categoric viziunii Guvernului, viziunii Parlamentului, dar și viziunii majorității cetățenilor Republicii Moldova”.

„Un subiect important a fost declarația pe care a făcut-o domnul președinte referitor la Uniunea Euroasiatică, care nu are niciun suport juridic în acest context, din simplul motiv că noi reamintim, politica externă a Republicii Moldova este pusă în aplicare de Guvernul Republicii Moldova și de Parlamentul Republicii Moldova, care reiese din obligațiile pe care le are statul Republica Moldova pe plan internațional, inclusiv în contextul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană care a fost semnat acum trei ani”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PDM, menționând că „aceste declarații sunt făcute în detrimentul vectorului politicii externe a Republicii Moldova”.

Vedeți și: PD transmite PSRM că moțiunea înaintată împotriva ministrului Galbur va pica

Menționăm că tot astăzi, PDM a discutat pe marginea moțiunii depuse de PSRM împotriva ministrului de Externe, Andrei Galbur. „PDM consideră că această moțiune este una strict ideologică, nefundamentată, Galbur are întreaga susținere din partea Partidului Democrat. Noi considerăm că dumnealui muncește și atinge scopurile în punerea în aplicare a programului Guvernării în special în ceea ce ține de integrarea europeană sau de promovare a politicii externe. De aceea, considerăm că această moțiune nu va trece”, a declarat în acest context Vitalie Gămurari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...