David Rank, însărcinat cu afaceri care are 27 de ani de carieră în diplomaţia americană, se afla la post la Beijing din ianuarie 2016. 

Candidatul desemnat de Trump pentru a deveni viitorul ambasador american în China, fostul guvernator de Iowa, Tery Branstad, a depus jurământul, dar deocamdată nu se ştie când îşi va prelua atribuţiile. 

"Dl. Rank a luat o decizie personală. Apreciem anii pe care i-a dedicat în slujba Departamentului de Stat", a declarat responsabila diplomaţiei americane, sub rezerva anonimatului. "Am informat Departamentul de Stat astăzi că Jonathan Fritz va prelua atribuţii de însărcinat cu afaceri", a adăugat ea. 

Despre demisia lui David Rank s-a referit mai întâi pe Twitterjurnalistul John Pomfret, specialist în China. Potrivit acestuia, diplomatul, consternat de decizia de săptămâna trecută a lui Donald Trump de a abandona acordul de la Paris, a demisionat pentru că "nu putea să-l susţină pe Trump în privinţa climei".