Decizia UE de a reloca aproximativ 160.000 de refugiaţi în ţările membre, pentru a slăbi presiunea asupra Greciei şi Italiei, a fost puternic contestată de către statele centrale şi est-europene. Slovacia şi Ungaria au depus contestaţii în instanţă, informează site-ul agenţiei The Associated Press, citat de ZF.

Milan Chovanec a precizat că Guvernul de la Praga a aprobat propunerea de a nu mai accepta imigranţi întrucât "programul nu funcţionează", iar "situaţia de securitate s-a înrăutăţit".

Cehia ar trebui să primească aproximativ 2.600 de refugiaţi până în luna septembrie. Până în prezent, a acceptat doar 12, toţi din Grecia.

În data de 18 mai, Parlamentul European a cerut statelor Uniunii Europene să accelereze distribuirea refugiaţilor în conformitate cu sistemul cotelor stabilit de Comisia Europeană. Potrivit datelor prezentate, statele membre UE au relocat doar 11% din ceea ce reprezintă obligaţiile lor totale de 160.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia.