Preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr s-a referit, printre altele, la întrevederile pe care le-a avut săptămâna trecută în câteva oraşe europene.

„Nimeni nu mai reuşeşte să-i păcălească nici cu mimate reforme, nici cu mimate arestări, nici cu expulzarea aşa-zişilor diplomaţi care nici măcar diplomaţi nu sunt, şi aşa mai departe. Oamenii înţeleg foarte bine ce se întâmplă acolo. Ei îşi dau seama că au investit foarte mulţi bani în Republica Moldova, au investit foarte multe aşteptări şi speranţe, dar, din păcate, aşa-zisa guvernare proeuropeană a făcut mai multe decât putea să facă orice opoziţie geopolitică prorusă în defavoarea integrării noastre”, a declarat Andrei Năstase.

Iar în privinţa valului de arestări din ultima perioadă, Andrei Năstase a menţionat că dacă oligarhul Vladimir Plahotniuc vrea să fie credibil, atunci ar trebui să înceapă cu sine însuşi şi cu anturajul său.

„Dar de ce astăzi? Dar de ce toate aceste dosare nu s-au întâmplat în 2014, 2015, 2016, 2017? De ce nu s-au întâmplat mai înainte? Dar cum s-a întâmplat că miliardele furate din visteria statului, din bugetul municipal, naţional, local au fost furate atâta timp? Cineva, adică Plahotniuc, a deţinut controlul asupra CNA, PG, CNPF, asupra tuturor instituţiilor care trebuiau să vegheze asupra bunei desfăşurări a sectorului bancar. De ce toate aceste instituţii au permis ca ţara noastră să ajungă falimentară, să fie sărăcită populaţia? Este un circ în care nu crede nimeni, nici cei de acasă, nici cei din străinătate”, a ma spus liderul Platformei DA.

Telespectatorii au avut posibilitatea să intervină în direct prin telefon şi să-l provoace pe Andrei Năstase la o rundă de întrebări-răspunsuri. Politicianul a insistat ca toţi să-l tutuiască. 

Liderul Platformei Demnitate şi Adevăr a adăugat că în ultimii doi ani sondajele au fost folosite drept instrumente de manipulare a opiniei publice. La final de emisiune, Andrei Năstase a îndemnat toată societatea să iasă la protestul care va avea loc duminică, 11 iunie, de la ora 12:00, în faţa Parlamentului, amintind că manifestaţiile anterioare, organizate de Platforma Demnitate şi Adevăr, au dat rezultate. 

„Să ne amintim numai protejarea celor 7 miliarde de lei care nu s-au mai dus din visteria statului în off-shore-urile lui Plahotniuc, Shor şi alţii. Să ne amintim de raportul Kroll şi aşa mai departe. Vom protesta în continuare. Pe data de 11 iunie facem încă un protest. Eu vă îndemn pe toată lumea să fim cât mai mulţi, să veniţi iarăşi cu drapele naţionale, cu baloane, cu ce vreţi, dar noi trebuie să fim mulţi, să demonstrăm întregii ţări, dar şi exteriorului, că în Republica Moldova avem un popor deşteptat şi care se opune în mod civilizat oricărei dictaturi”, a menţionat liderul DA.

Năstase a accentuat că protestul trebuie să fie unul paşnic.

„Imaginaţi-vă dacă noi am fi apelat la aceleaşi mijloace pe care le-au utilizat ei pe data 7 aprilie. Am fi avut morţi acolo, am fi avut aceeaşi situaţie care a fost pe 7 aprilie 2009. Am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să consolidăm societatea şi s-o facem să se manifeste ca o societate deşteptată şi civilizată. Nu avem dreptul să derapăm. Anume asta aşteaptă Plahotniuc şi anturajul său. Aşteaptă să ne atragă pe terenul lor, pe terenul lor criminal iar ei acolo sunt aşi. Noi nu suntem criminali, suntem nişte oameni civilizaţi şi aşa trebuie să ne manifestăm în continuare”, susţine Andrei Năstase.

În cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, telespectatorii au răspuns şi la întrebarea dacă au încredere în Andrei Năstase. 810 au spus „Da”, iar 38 - „Nu”.

Şeful PD, Vladimir Plahotniuc, vizat în declaraţii, nu a răspuns la telefon pentru comentarii.