Un bărbat din Chişinău, reţinut! A încercat să vândă arme şi muniţii unui poliţist sub acoperire

Un locuitor al capitalei de 36 ani a fost reţinut, după ce a încercat să-i vândă unui poliţist sub acoperire o armă cu ţeava lisă, două pistoale şi cartuşe păstrate ilegal. Bărbatul a fost îreţinut în flagrant delict în apropierea unei staţii de alimentare cu petrol din sectorul Botanica.

În automobilul de model Dacia Logan, individul păstra armele învelite pe care le-ar fi propus spre realizare poliţistului sub acoperire. Fiind desfăşurate percheziţiile autorizate, forţele de ordine au mai depistat nişte pacheţele cu o masă vegetală uscată, asemănătoare cânepei.

Toate probele delicte au fost sigilate conform procedurii şi expediate Centrului tehnico-criminalistic al IGP, pentru efectuarea expertizelor balistice. Bărbatul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal pentru păstrarea ilegală de arme şi muniţii.

Ofiţerii de investigaţii vor stabili originea armelor precum şi, dacă ar fi fost utilizate la săvârşirea infracţiunilor.

Conform legislaţiei în vigoare bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 ani până la 7 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.