Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Tranzacţia Chirtoacă-Gamreţki şi mărturiile din…

Tranzacţia Chirtoacă-Gamreţki şi mărturiile din „dosarul parcărilor”

Dorin Chirtoacă

Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, petrece 30 de zile de arest la domiciliu într-un apartament pe care l-a cumpărat, acum un an şi jumătate, de la o rudă a familiei lui Igor Gamreţki, şeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei. Declaraţiile lui Gamreţki, fost coleg de clasă cu Chirtoacă, dar şi cele ale viceprimarului Nistor Grozavu, ambii reţinuţi şi anchetaţi în acelaşi dosar, despre care procurorul de caz susţine că au fost confirmate şi prin alte probe, au dus, de fapt, la reţinerea edilului. Între timp, deşi a trecut mai bine de o lună de la primele descinderi ale organelor de drept în dosarul parcărilor cu plată din Chişinău, compania beneficiară nu a venit cu vreo reacţie. În schimb, cu doar două zile înainte de reţinerea lui Dorin Chirtoacă, magistraţii de la Curtea Supremă de Justiţie au considerat admisibil recursul declarat de un activist civic şi câţiva consilieri socialişti, care solicită anularea contractului semnat de autorităţi pentru implementarea proiectului parcărilor, o decizie finală fiind aşteptată peste 3 săptămâni.

La etajul nouă al unui apartament de aproape 72 m.p. din sect. Ciocana îşi ispăşeşte cele 30 de zile de arest la domiciliu primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, reţinut, joi seara, de ofiţerii şi procurorii anticorupţie după percheziţii de aproape patru ore în biroul său de la primărie şi în locuinţa sa. Mandatul de arestare la domiciliu i-a fost aplicat de instanţă vineri, 26 mai, la demersul procurorului Dumitru Robu, care, solicitat de ZdG, a evitat să spună „până la finalizarea urmăririi penale” de ce nu a cerut arest în izolator.

După contractul cu parcările, Chirtoacă cumpără apartament de la Gamreţki

Dorin Chirtoacă, însoțit de ofițerii CNA, în fața apartamentului în care locuiește, cumpărat de la o rudă de-a familiei Gamrețki. foto: NTV Moldova

Apartamentul de la Ciocana a fost cumpărat de Dorin Chirtoacă în noiembrie 2015, tranzacţia fiind înregistrată la Cadastru în februarie 2016, la scurt timp după perfectarea contractului din dosarul parcărilor. Locuinţa a şi fost indicată de primar în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru 2015. Acolo, Chirtoacă a scris că apartamentul are valoarea cadastrală de 500 mii de lei, echivalentul a aproximativ 25 mii de euro (!). Preţul de piaţă al unui asemenea apartament, în acel bloc, este de două ori mai mare, unul cu parametri similari fiind vândut în această perioadă cu 55 mii de euro.

Dorin Chirtoacă a procurat apartamentul de la Mihail Ciolac, ruda lui Igor Gamreţki, stabilit de mai mulţi ani în străinătate. Acesta a aparţinut, în 2010-2013, chiar lui Igor şi Ecaterinei Gamreţki, fiind cumpărat de aceştia de la Agenţia Municipală de Ipotecă, dar înscris pe numele rudei lor în mai 2013, lună în care Gamreţki era numit şef interimar al Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei chiar de către Dorin Chirtoacă, fost coleg de clasă, acum proprietar. Dorin Chirtoacă a scris în declaraţia sa de avere că a cumpărat apartamentul după ce a vândut o altă locuinţă, cu 3 camere, din cartierul Malina Mică.

Citiți și: Tranzacția de 180 mii de euro pusă la cale de șeful Direcției Transport a Primăriei Chișinău, reținut de CNA

Grozavu a declarat că Chirtoacă i-a dat indicaţii

Igor Gamrețki. foto; captură video, privesc.eu

Declaraţiile lui Igor Gamreţki, dar şi ale viceprimarului Nistor Grozavu au dus la reţinerea lui Dorin Chirtoacă, deşi procurorul pe caz, dar şi avocaţii celor doi au evitat să confirme versiunea. Grozavu şi Gamreţki au fost reţinuţi în dosarul parcărilor cu plată cu o lună mai devreme decât Chirtoacă, iar ulterior, pe rând, au făcut declaraţii. Într-un comunicat de presă emis de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) în seara zilei de joi, 25 mai 2017, se spune că anume „în urma audierilor s-a constatat că edilul i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în mun. Chişinău, să semneze contractul cu firma „Eme Parkleitsystem” GmbH fără aprobarea Consiliului Municipal Chişinău (CMC). CNA precizează că primarul a urmărit „un scop infracţional”, iar compania austro-ungară ar fi devenit câştigătoarea licitaţiei în urma unor acţiuni concertate dintre responsabili de la Primărie, agenţi economici şi omul de afaceri Alexandru Pincevschi, care gestiona din umbră acea companie.

Viceprimarul Nistor Grozavu a fost reținut de ofițerii CNA marți, 25 aprilie 2017, și plasat în arest preventiv pentru 72 de ore. La începutul acestei săptămâni, Grozavu a fost eliberat din arest la domiciliu, iar miercuri a revenit la Primărie.

Conform informaţiilor din dosar, pe parcursul anchetei, au fost documentate mai multe întâlniri dintre Pincevschi şi Gamreţki, „întâlniri în cadrul cărora a fost discutată schema de trucare a licitaţiei, participarea primarului general la urgentarea semnării contractului, dar şi un „bonus” pentru serviciile prestate. În cadrul audierilor efectuate pe parcursul urmăririi penale, s-a stabilit că, în urma înţelegerii prealabile dintre Pincevschi şi Gamreţki, ultimul, având rolul de intermediar între businessman şi primar, este sfătuit să înregistreze o companie off-shore în Cipru, care ulterior devine asociat al „Eme Parkleitsystem” GmbH cu o cotă de 26 %”.

CNA: 13% primarului – 13% şefului Direcţiei Transport

Dorin Chirtoacă/foto: NTV Moldova

În comunicatul autorităţilor se face referire la mărturiile oferite în cadrul anchetei, din care ar reieşi că cele „26% din veniturile companiei era acea mulţumire pentru semnarea contractului de parteneriat public-privat între „Eme Parkleitsystem” GmbH şi Primăria capitalei, dintre care 13% îi reveneau primarului şi alte 13% – şefului Direcţiei Transport. După ce compania din Cipru devine asociat al „Eme Parkleitsystem” GmbH, primarul dă indicaţii pentru deschiderea ofertelor şi iniţierea licitaţiei, iar compania numită devine câştigătoare. De asemenea, la indicaţiile primarului, viceprimarul semnează contractul, iar ulterior edilul dă aviz pozitiv pentru începerea lucrărilor de proiectare”, scrie în comunicatul CNA, care a încadrat acţiunile lui Chirtoacă la „trafic de influenţă”.

Citiți și: (doc) Milioanele chișinăuienilor „parchează” în Cipru și Malta

Parcări amenajate în Chișinău

ZdG a scris în urmă cu două luni despre dosarul parcărilor. Precizam atunci că era mai mult decât suspect că firma austro-ungară „Eme Parkleitsystem” GmbH avea printre fondatori, pe lângă „EME Holding” GmbH, care aparţine companiei „mamă” „EME Holding KFT” din Ungaria, cea care deţine firma „EME Zrt”, implicată în mai multe proiecte cu parcări din oraşe europene, şi două companii din Cipru şi Malta. Cele două, cel puţin la prima vedere, nu erau legate de „EME Parkleitsystem” GmbH şi de afacerile cu parcări. „WCA Holding Company” Ltd a fost înregistrată în Malta în iunie 2011, iar „Desonia Investments” din Cipru, cea care ar fi controlată, conform CNA de Gamrețki și Chirtoacă, a fost fondată şi mai recent, în august 2015, coincidenţă sau nu, la scurt timp după ce Primăria Chişinău a anunţat concursul pentru selectarea partenerului privat pentru implementarea proiectului cu parcări (!).

Avocat: „A elucida adevărul înseamnă a turna?”

Apărătorii lui Igor Gamreţki şi Nistor Grozavu, dar şi procurorul Dumitru Robu au evitat să confirme că anume depoziţiile subalternilor edilului au dus la reţinerea acestuia. Nu putem face multe declaraţii, chiar deloc, până nu finalizăm urmărirea penală. S-au verificat beneficiarii firmei din Cipru. Nu pot să fac declaraţii. Pot doar să vă spun că s-a verificat tot, nu ne-am luat doar după declaraţiile a două persoane(!)”, a precizat acuzatorul de stat. Şi Radu Dumneanu, apărătorul lui Gamreţki, a evitat să confirme informaţiile, dar a admis că clientul său a dat declaraţii în cadrul dosarului. „Nu pot să vă dau aşa date. De ce nu pot, nu vreau să vă spun… Ce înseamnă a colabora cu ancheta? Face declaraţii pe care el consideră necesar să le facă. Este exclus ca d-lui să fie forţat pentru a face declaraţii, astfel nu mai înţeleg rolul institutului apărării în proces”, a precizat apărătorul.

Nistor Grozavu a fost eliberat din arest și gestionează primăria, pe perioada arestului lui Dorin Chirtoacă

Nu am împuterniciri de la dl Grozavu pentru a da date din dosar… Eu mi-am expus poziţia în faţa camerelor de luat vederi chiar atunci când procurorul a spus că dl Grozavu colaborează cu ancheta. Ce înseamnă colaborează? Că dă declaraţii? Asta nu înseamnă turnătură, ceea ce aveţi dvs. în vedere. Colaborarea asta înseamnă simplu, darea de declaraţii, prin care elucidezi momentele. Ce s-a înţeles pe mine mă miră. Ce înseamnă a turna? A elucida adevărul înseamnă a turna? Noi ce, ne întoarcem în anul ’37? Nu-i corectă noţiunea”, menţionează şi Iurie Mărgineanu, avocatul lui Nistor Grozavu. Coincidenţă sau nu, marţi, Grozavu a fost eliberat din arestul la domiciliu, iar a doua zi a revenit la serviciu, fiind acum persoana responsabilă de gestionarea Primăriei. „Nu pot să vă ofer asemenea informaţii pentru că am semnat o recipisă de nedivulgare de informaţii”, ne-a replicat Ion Vâzdoagă, avocatul omului de afaceri Alexandru Pincevschi, fiind întrebat dacă declaraţiile acestuia au dus, în final, la reţinerea şi anchetarea lui Dorin Chirtoacă.

Citiți și: Viceprimarul Nistor Grozavu a revenit la conducerea Primăriei

CSJ admite examinarea legalităţii contractului

Între timp, deşi de la primele reţineri din dosarul parcărilor a trecut mai bine de o lună, nici reprezentanţii „EME Parkleitsystem” GmbH, nici cei ai „PLS Parcare” de la Chişinău, fondată pentru a implementa proiectul cu parcările, nu au venit cu reacţii. „Eu sunt în arest la domiciliu şi nu am dreptul să discut la telefon cu nimeni”, ne-a zis Serghei Islentiev, administratorul firmei „PLS Parcare”.

Punctul final în acest scandal ar putea fi pus de judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). La 24 mai 2017, magistraţii instanţei supreme au declarat admisibil recursul activistului civic Adrian Filat şi al consilierilor socialişti împotriva deciziei Curţii de Apel (CA) Chişinău care respingea solicitarea acestora de a rezilia contractul semnat de Primărie şi „EME Parkleitsystem” GmbH. CSJ a anunţat că dosarul, respectiv legalitatea contractului, va fi examinat la 21 iunie 2017.

CSJ a admis spre examinare legalitatea contractului semnat de Primărie și firma austro-ungară

Decizia a venit cu doar două zile înainte de reţinerea lui Dorin Chirtoacă. Procesul în privinţa legalităţii contractului a început în ianuarie 2016, când activistul Adrian Filat, iar ulterior un grup de consilieri municipali socialişti au mers în instanţă şi au solicitat anularea contractului, precizând că acesta nu fusese aprobat de CMC înainte de a fi semnat de Nistor Grozavu. La 20 septembrie 2016, Judecătoria Centru din Chişinău a anulat contractul. Ulterior, la 20 decembrie 2016, CA Chişinău a anulat hotărârea primei instanţe, punând contractul în legalitate. Instanţa însă nu a examinat fondul cauzei, ci doar a constatat că „acţiunile de contestare a actului administrativ au fost efectuate cu depăşirea termenului legal”.

În instanţele de judecată sunt încă două dosare cu participarea „EME Parkleitsystem” GmbH, reprezentanţii ei cerând executarea contractului semnat cu Primăria. „Erau două procese. Pe unul, în care se examina legalitatea contractului, procesul a fost încetat, iar un alt proces a fost suspendat, până la examinarea recursului de la CSJ”, a precizat Andrei Briceag, reprezentantul firmei în instanţă. Întrebat de ce compania nu a reacţionat după reţinerile din dosarul parcărilor, avocatul a spus: „Eu nu ştiu ce fac ei, le dau informaţia, comunic electronic cu ei. Mai departe, nu depinde de mine”.