La Haragâş a fost inaugurat Complexul memorial dedicat echipajului SMURD Iaşi

Duminicaă, 4 iunie, în satul Haragâş, raionul Cantemir, pe locul unde a avut loc accidentul aviatic din 2 iunie 2016, a fost inaugurat complexului memorial SMURD în memoria celor patru membri ai echipajului elicopterului SMURD Iaşi.

Complexul reprezintă o alee cu o lungime de peste 50 de metri, constituit din trei elemente: o troiță, o pistă de aterizare pentru elicoptere și o placă comemorativă din marmură. Cheltuielile pentru edificare au fost acoperite din donaţii adunate în Republica Moldova și România.

Prezent la ceremonia de inaugurare, premierul PevulFilip a exprimat recunoştinţă pentru munca de salvare a vieților omenești pe care eroii români au făcut-o în Republica Moldova, menţionând că monumentul dezvelit la Haragâş va păstra vie memoria acestora: „Astăzi, la un an de la moartea lor tragică în misiune, îi cinstim pe acești patru eroi – Doru Gavril, Voicu Şocae, Mihaela Dumea şi Gabriel Sandu. Nu îi vom uita niciodată”.

Totodată, Pavel Filip a accentuat importanţa colaborării cu serviciile de urgenţă din România pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din ţara noastră şi a mulţumit celor care activează în cadrul SMURD România pentru implicare şi profesionalism.

„Relațiile omenești sunt foarte importante. Dincolo de faptul că avem o istorie comună, că inimile noastre bat în același ritm, noi facem tot posibilul pentru a ne apropia și mai mult. Vă asigur de toată recunoștința Republicii Moldova și mulțumesc tuturor celor care contribuie ca acest proiect să fie unul de succes”, a spus premierul.

La rândul său, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a mulțumit autorităților care au contribuit la edificarea monumentului. „Vom fi tot timpul alături de dvs, vom susține parcursul european al Republicii Moldova. Proiecte cum este SMURD și altele pe care vrem să le dezvoltăm în domeniul sănătății și în cel al educației au menirea de a contribui la sporirea încrederii și asigurarea bunăstării pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Prutul ne desparte, dar ne unește o mare dragoste frățească”, a adăugat diplomatul român.

Prezent la eveniment, secretarul de stat și șeful Departamentului pentru Situații de urgență al Ministerului Afacerilor Interne al României, Raed Arafat, a subliniat că misiunea de salvare a vieților nu are granițe, iar colaborarea între România și Republica Moldova  este un exemplu pentru alte țări europene al modului în care se poate conlucra.

Până în prezent, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) a efectuat peste 3000 de intervenții pe teritoriul Republicii Moldova, dintre care 28 – aeromedicale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.