Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   UPDATE: Crește numărul morților și…

UPDATE: Crește numărul morților și răniților în atentatul de la Londra

Cel puțin șase oameni au fost uciși sâmbătă noaptea la Londra, într-un atac terorist în zona Podului Londrei, a informat poliția britanică. Mark Rowley, comandantul serviciilor antiteroriste, a anunțat că poliția a reușit să doboare trei presupuși teroriști în opt minute de la primul apel, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Atacatorii au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe pod, apoi au condus până la Borough Market, o piață din apropiere, unde au coborât din vehicul și au înjunghiat la întâmplare trecătorii, până când au fost împușcați mortal de polițiști. Cei trei purtau imitații de veste cu explozivi. Se pare că la atacuri nu au participat și alte persoane.

Serviciul londonez de ambulanță a anunțat că a transportat peste 30 de răniți la spitalele din metropolă, scrie Agerpres.ro.

UPDATE ORA 03.26 Atacuri la Londra, mai multe victime: un posibil act de terorism, afirmă premierul Theresa May

Poliția britaCeva mai târziu, în Borough Market, o piață aflată la circa o jumătate de kilometru de pod, s-au auzit focuri de armă, după ce poliția a intervenit în urma unor apeluri care relatau despre înjunghieri. Ulterior, s-a anunțat că sunt căutați trei suspecți, posibil înarmați.

Poliția britanică a intervenit cu forțe armate în urma a trei incidente succesive soldate cu victime, sâmbătă noaptea, într-un interval de aproximativ două ore, transmit agențiile de presă Reuters și DPA, care preiau și informații ale televiziunii BBC. În toate cele trei cazuri, poliția a trimis la fața locului efective înarmate.

Poliția a anunțat ulterior că primele două incidente sunt de natură teroristă, dar cel de-al treilea nu are legătură cu ele. Oficial nu s-a comunicat un bilanț al victimelor, ci doar că există mai mulți morți.

Mai întâi, o furgonetă a intrat în pietonii de pe Podul Londrei, doborând cinci sau șase, potrivit unor martor oculari. Un martor a afirmat că a văzut și victime cu gâtul tăiat.

Autoritatea londoneză de transport a închis stația de cale ferată din apropiere, la cererea poliției.

Ceva mai târziu, în Borough Market, o piață aflată la circa o jumătate de kilometru de pod, s-au auzit focuri de armă, după ce poliția a intervenit în urma unor apeluri care relatau despre înjunghieri. Ulterior, s-a anunțat că sunt căutați trei suspecți, posibil înarmați.

Poliția a fost chemată ulterior și în zona Vauxhall, situată aproximativ în linie dreaptă cu celelalte două puncte. Acest incident nu este însă unul terorist, au precizat forțele de ordine.

UPDATE 12.00: Bilanţul atacurilor din Londra a crescut: Sunt deja șapte morţi și circa 50 de răniţi. Trei terorişti au fost împuşcaţi mortal. „Şapte persoane au fost ucise în atac, iar 48 au fost spitalizate”, a declarat Cressida Dick, comisar al Poliţiei metropolitane londoneze, citat de Mediafax. Anterior, Scotland Yard anunţase un bilanţ de şase morţi şi 30 de răniţi.