Iurie Leancă, noul vicepreședinte al Parlamentului!

Liderul PPEM Iurie Leancă este noul vicepreşedinte al Parlamentului. Aceasta după ce  candidatura sa, propusă la acestă funcţie de speakerul Andrian Candu, a fost votată astăzi de 52 de deputaţi în plenul Parlamentului. Anterior, deputații PSRM, PL și PLDM au părăsit sala de ședință.

Totodată, Andrian Candu a ţinut să precizeze că, în conducerea Parlamentului, locul pentru opoziția parlamentară va fi păstrat.

Iurie Leancă a menţionat că grupul său parlamentar face parte din majoritatea parlamentară și este firesc ca să-şi asume anumite responsabilități.

Am preluat această responsabilitatea în speranţa de a dinamiza comunicarea cu partenerii externi. Prinicpala mea responsabilitate în această funcţie va ţine de relaţiile externe ale Parlamentului“, a declarat presei Iurie Leancă.

Funcţia de vicespreşedinte al Parlamentului a devenit vacantă după ce Liliana Palihovici a anunţat că îşi depune mandatul de deputat şi că se retrage din politică. Fostul deputat PLDM a deţinut această funcţie din decembrie 2010.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.