Igor Dodon: Transnistria nu va fi niciodată independentă. Trebuie să decidem ce statut va avea în cadrul Moldovei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Regiunea transnistreană nu va fi niciodată independentă, fiind situată între Moldova și Ucraina, care nu-i vor recunoaște independența, iar un al doilea Kaliningrad – nu va fi. Cel puțin asta spune președintele Igor Dodon, potrivit căruia, altă soluție decât cea de a ne așeza la masa de negocieri și a discuta care va fi statutul Transnistriei în cadrul Republicii Moldova nu există.

„Toate țările din regiune și lume recunosc că Moldova este un stat unitar, iar Transnistria este o parte a Moldovei. Un stat unitar trebuie să aibă un hotar unic”, a menționat șeful statului în cadrul unui interviu pentru publicația rusă Komsomoliskaya Pravda.

Igor Dodon a menționat că este pregătit pentru orice compromis pentru a unifica țara și chiar să lase Transnistriei în componența Republicii Moldova tot ceea ce are: Parlament, premier, președinte, drapel, imn…, „cu excepția hotarului unic, sistemului bugetar comun, sistemului bancar, armatei”.

„Eu sunt adeptul formei federative a statului. Haideți să nu ne uităm la denumire. Să le dăm locuri în Parlamentul comun. Să aibă și Parlamentul lor, așa cum îl are Găgăuzia… Fără probleme. Și haideți să trăim. Să rămână și pacificatorii pe Nistru, deocamdată, ca să nu avem incidente sau surprize. Vor trece 4, 5, 8 ani – toți vor uita ce a fost, unde și cum”, a opinat șeful statului.

Acesta însă spune că atunci când comunică cu politicienii, mesajul acestora este unul și același „independența și mai mult nimic”. „Ce fel de independență? Unde? Ucraina de partea cealaltă, care nu va recunoaște niciodată independența. Noi, Moldova, nu recunoaștem independența Transnistriei. Statut de subiect al Federației Ruse, nu le va reuși să aibă. Nu va ieși un Kaliningrad. Trebuie să ne așezăm la masa de negocieri și să vedem ce fel de statut vor avea. Sunt convins că Rusia va merge la asta. Și partenerii noștri occidentali vor merge la asta. Și la Bruxelles am discutat despre aceasta. Trebuie doar să ne așezăm și să rezolvăm problema”, a mai spus Igor Dodon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...