Comisar european: Euro este moneda întregii Uniuni Europene. Toate ţările trebuie să adere la zona euro

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Toate ţările Uniunii Europene trebuie să adere la zona euro, afirmă Pierre Moscovici, comisarul UE pentru Afaceri economice şi financiare. El a explicat că procesul de adoptare a monedei comunitare nu va fi mai constrângător decât în prezent şi a pledat pentru aprofundarea uniunii economice.

Pierre Moscovici a făcut aceste declaraţii în contextul în care Comisia Europeană a publicat miercuri un „Document de reflecţie privind aprofundarea uniunii economice şi monetare”.

„Relansarea economică în zona euro rămâne prea fragilă şi prea inegală: trebuie impulsionată şi trebuie relansată convergenţa între economiile zonei euro. Iar cuvântul «convergenţă» este cuvântul-cheie în demersul pe care îl propunem. Pentru că riscul unei zone euro cu două viteze este real, iar consecinţele ar fi grave: persistenţa şi amplificarea divergenţelor economice ar putea conduce, o spun în termeni diplomatici, la creşterea divergenţelor politice şi la ascensiunea forţelor extreme. Dacă nu suntem capabili să reducem divergenţele în zona euro, atunci vor apărea semne de întrebare privind însăşi zona euro. (…) Vreau să subliniez că ceea ce propunem astăzi este necesar şi dezirabil pentru actualele state membre ale zonei euro, dar şi în perspectiva viitoarei aderări a altor state membre UE. După Brexit (…), singura ţară care menţine opţiunea formală de a nu face parte din zona euro este Danemarca; toate celelalte ţări au vocaţia de a adera la euro, când vor fi îndeplinite condiţiile. Trebuie să fie clar că scopul nostru nu este să facem acest proces mai constrângător. Ştiu că s-a spus acest lucru în unele locuri. Nu, dimpotrivă. Ceea ce vrem este să facem mai atrăgătoare viitoarea aderare. Deoarece euro este moneda întregii Uniuni Europene”, a declarat Moscovici, potrivit site-ului Comisiei Europene.

Potrivit unui memorandum UE, dezvăluit săptămâna trecută de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung, Comisia Europeană intenţionează să introducă moneda euro în toate cele 27 de state membre UE până în anul 2025. Ideea nu a fost confirmată oficial, dar, potrivit site-ului TheNews.pl, a fost respinsă deja de Polonia, care încă nu vrea să adere la uniunea monetară.

Comisia Europeană a formulat, miercuri, o serie de propuneri privind aprofundarea uniunii economice şi monetare, recomandând organizarea unor dezbateri politice pentru adoptarea unor măsuri de armonizare fiscală, crearea unei Trezorerii şi, posibil, a unui buget al zonei euro.

Comisia Europeană a publicat miercuri un „Document de reflecţie privind aprofundarea uniunii economice şi monetare”, pledând pentru „completarea Uniunii Financiare”, realizarea unei „Uniuni Economice şi Fiscale mai integrate” şi „consolidarea instituţiilor zonei euro”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...