Activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului

Autoritățile publice centrale și locale, partenerii de dezvoltare și organizațiile nonguvernamentale vor organiza astăzi,1 iunie, evenimente, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, cu ocazia  Zilei Internaționale a Copilului.  Programul va începe de la orele 10.00 și va cuprinde diverse activități dedicate securității copiilor.

Astfel, parcul va fi împărțit în cinci zone speciale unde vor fi organizate jocuri, expoziții, concursuri, activități interactive, fiind distribuite materiale informaționale pentru copii și părinți. Activitățile din fiecare zonă vor fi prezentate de copii, tineri, cadre didactice din diverse localități din țară, astfel creându-se condiții favorabile pentru socializare.

Startul sărbătorii va fi dat de 100 de copii care vor participa la un flashmob cu scopul de a promova securitatea copiilor în diverse accidente. După acesta va urma un program artistic organizat şi prezentat de către beneficiari ai Centrului Republican pentru Copii și Tineret Artico și ai centrelor de creație municipale.

De asemenea, va fi organizat un sondaj: „Opinia copilului contează”, în vederea identificării activităților de interes sporit pentru copii și organizarea acestora pentru anul viitor. Tot în cadrul evenimentului, Biroul relații cu diaspora va comunica despre cea de-a V-a ediție a Programului „DOR”.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.