Riscurile profesiei! Viitorii tâmplari și sudori vor învăța regulile de securitate a muncii după manuale noi

sudori

32 de școli profesionale și două centre de excelență din Republica Moldova au primit materiale didactice noi pentru asigurarea Securității și Sănătății Muncii. Manualele destinate elevilor și profesorilor de la meseriile din domeniul prelucrării lemnului și sudării metalelor au fost donate în cadrul unui eveniment public organizat pe 30 mai la Chișinău.

Cărțile au fost elaborate de către Ministerul Educației și Confederația Națională a Patronatului din R. Moldova (CNPM), cu sprijinul Proiectului-parteneriat de instruire a meșteșugarilor Kreishandwerkerschaft HersfeldRotenburg.

Managerul Proiectului-parteneriat de instruire a meşteşugarilor, Wolfgang Dressel, a menționat că atunci când vin la școală elevii nu sunt conștienți de riscurile aferente profesiei, acestea fiind atât vizibile cât și invizibile. „Manualele vor ajuta profesorii și elevii să cunoască aceste riscuri pentru a se proteja. Avem certitudinea că ele vor fi utilizate eficient pentru a asigura securitatea muncii în instituțiile de învățământ profesional”, a precizat Wolfgang Dressel.

Potrivit Confederației Naționale a Patronatului, accidentele de muncă reprezintă un aspect esențial al relațiilor de muncă, de aceea una din prioritățile organizației este prevenirea lor.

Costul unui accident de muncă cu urmări grave se ridică până la 1 mln. 200 mii lei, iar al unui accident soldat cu deces până la 800. 000 mii lei. Costurile sunt enorme, atât pentru angajatori, cât și pentru angajați, de aceea este foarte important ca în instituțiile de învățământ să există o cultură de promovare a securității în muncă”, a spus Vladislav Caminschi, Directorul executiv al CNPM, unul dintre autorii manualelor.

Setul de materiale didactice conține un manual pentru elevi, care oferă toată informația despre riscurile profesiilor și modalitățile de prevenire, precum și un manual pentru profesori, ce conține o colecție de teste.

Materialele didactice sunt accesibile pentru tineri și conțin grafice, desene, pictograme.

Până în prezent, în cadrul Proiectului-parteneriat de instruire a meșteșugarilor Kreishandwerkerschaft HersfeldRotenburg au fost elaborate și alte materiale didactice similare, printre care Manualul elevului și Ghidul profesorului în domeniul prelucrării lemnului și metalelor, manuale pentru patru tehnici de sudare, culegere de teste pentru evaluarea sudorilor și agenda formării profesionale. Aceste materiale didactice sunt disponibile pentru toate școlile profesionale din țară, precum și Centrele de excelență din domeniu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente