Ivanka, „arma secretă” a lui Donald Trump: Cât de pricepută este fiica preşedintelui american la negocieri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca Mondială a început să îl consilieze pe Donald Trump şi administraţia acestuia în legătură cu dezvoltarea planului de infrastructură al Statelor Unite.

Acesta este cel mai nou „produs” al relaţiei pe care fiica preşedintelui Trump, Ivanka, şi preşedintele băncii, Jim Yong Kim, au dezvoltat-o, relaţie care ridică semne de întrebare atât între veteranii de top ai băncii, cât şi printre oficialii din guvern, scrie Financial Times, citat de ZF.

Mişcarea neobişnuită a pornit de la o întâlnire la Casa Albă între Kim şi Ivanka Trump, care au discutat un nou plan de finanţare de 1 miliard de dolari pentru antreprenoriatul în rândul femeilor. Planul, susţinut de cea mai mare fiică a lui Trump, ar urma să fie demarat de bancă înainte de summitul G20 din iulie, care se desfăşoară în Germania.

La sfârşitul acelei întâlniri din aprilie, Ivanka a întrebat dacă preşedintele Băncii Mondiale ar dori să se întâlnească şi cu tatăl ei, şi apoi l-a condus în Biroul Oval. Acolo, potrivit unor surse citate de FT, preşedintele ar fi fost inundat de consilieri, şi ar fi discutat planul de infrastructură al SUA.

Două zile mai târziu, o echipă de experţi pe infrastructură de la Banca Mondială a fost trimisă la New York pentru a se întâlni cu membri ai noului consiliu prezidenţial, potrivit purtătorului de cuvânt al Băncii Mondiale. El a spus că ”aceste întâlniri continuă la nivel informal”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...