Militarii încadraţi în serviciul militar prin contract vor putea deţine cetăţenie dublă

Cetăţenii care deţin sau au dobândit cetăţenia altui stat vor putea fi încadraţi în serviciul militar prin contract. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri.

De acest drept se vor bucura şi cei cu domiciliu permanent legal pe teritoriul Republicii Moldova şi care deţin cetăţenia unui alt stat, precum şi studenţii instituţiilor superioare de învăţământ militar.

Modificările operate în Legea cu privire la statutul militarilor derivă din Hotărârea nr. 3 din 31 ianuarie 2017 a Curţii Constituţionale, care a constatat că interdicţia de a deţine cetăţenia altui stat decât a Republicii Moldova pentru militarii prin contract şi studenţii instituţiilor superioare de învăţământ militar este neconstituţională.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.