NATO condamnă „atacul oribil de la Kabul”, Afganistan: Este unul dintre cele mai grave

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat miercuri, într-un mesaj pe Twitter, „atacul oribil de la Kabul”, comis în dimineața aceleiași zile soldat cu cel puțin 80 de morți și 350 de răniți, potrivit unui bilanț provizoriu, transmite DPA.

„Atacul demonstrează o desconsiderare completă față de civili și trădează natura barbară a inamicului cu care se confruntă poporul afgan”, se menționează într-o declarație a Misiunii NATO în Afganistan.

„De asemenea, atacul evidențiază ipocrizia inamicului, care susține că singura sa țintă este reprezentată de forțele de securitate afgane și forțele străine, deși continuă să cauzeze moarte și suferință printre afgani nevinovați. Salutăm curajul forțelor de securitate afgane, în special al poliției și al serviciilor de urgență”, adaugă documentul citat.

Cel puțin 80 de persoane și-au pierdut viața și alte 350 au fost rănite miercuri dimineață după explozia unui vehicul capcană în zona cartierului diplomatic din centrul capitalei afgane Kabul, a anunțat un responsabil al Ministerului Sănătății afgan.

Atacul este unul dintre cele mai grave produse în ultimele luni la Kabul. Explozia a fost provocată de un „kamikaze care a detonat un vehicul capcană în apropiere de piața Zanbaq” din Kabul, chiar în centrul cartierului diplomatic și lângă un punct de control care duce la palatul prezidențial.

Deflagrația a fost într-atât de puternică încât a provocat „distrugeri materiale” mai multor ambasade străine.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...