Angajaţi ai Direcţiei Educaţie Tineret şi Sport Buiucani, Spitalului Raional Hânceşti, precum şi Ministerului Apărării, trimiși în judecată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procuratura Anticorupţie informează despre finalizarea şi expedierea în instanţa de judecată a cauzelor penale în privinţa a nouă învinuiţi din dosarul privind trucarea licitaţiilor pentru asigurarea cu produse alimentare a instituţiilor preşcolare.

Printre învinuiţi se regăsesc patru funcţionari publici, inclusiv angajaţi ai Direcţiei Educaţie Tineret şi Sport Buiucani, Spitalului Raional Hânceşti, precum şi Ministerului Apărării şi cinci reprezentanţi ai agenţilor economici participanţi la licitaţii, cărora li s-a incriminat săvârşirea infracţiunilor de corupere pasivă, corupere activă, trafic de influenţă, abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Opt învinuiţi din cei nouă au recunoscut vina parţial sau integral şi au fost încheiate în cinci cazuri acord privind recunoaşterea vinovăţiei. În privinţa învinuiţilor a fost aplicată măsura preventivă – controlul judiciar.

În concret învinuirea constă în ceea că, pentru semnarea contractelor de achiziţie, factorii de decizie ai direcţiilor se înţelegeau cu un grup de agenţi economici să majoreze preţurile ofertelor, astfel încât să fie desemnate câştigătoare ofertele mai scumpe. Sau, prin înţelegere prealabilă, la licitaţie participau mai mulţi operatori economici, cu diferite oferte de preţ, dar care aveau acelaşi fondator. Pentru favorizare, agenţii economici achitau funcţionarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitaţie în parte, anumite sume de bani.

Pentru infracţiunile comise inculpaţii riscă pedepse cu închisoarea, amenzi şi privare de drepturi.

Cauzele penale au fost expediate pentru examinare în fond la Judecătoria mun. Chişinău sediul Buiucani, fiind fixate şedinţe pe 8 şi 23 iunie curent.

Concomitent, urmărirea penală continuă în privinţa altor 15 învinuiţi în cauza penală menţionată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...