Igor Boțan: „Ei au făcut totul ca acum domnul Dodon și partidul domniei sale să crească ca pe drojdie”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cei care au guvernat 8 ani de zile au făcut totul ca acum Igor Dodon și partidul său să crească ca pe drojdie. Aceasta este opinia analistului politic Igor Boțan, exprimată în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Societatea nu are încredere în judecători, deoarece „știe că aceste instituții au fost politizate și chiar dacă ulterior s-a mimat constituirea unor comisii de concurs ş.a.m.d. noi știm că lucrurile s-au făcut atunci, în 2009-2010, când au fost aceste instituții politizate până în măduva oaselor, iar acum vedem efectele”, specifică Igor Boțan.

Comentatorul susține că este cu ambele mâini pentru ca cei vinovați, nu contează din ce partid sunt, să fie anchetați și, să fie pedepsiți, dacă sunt vinovați, însă îl deranjează metoda.

Astfel, aduce drept exemplu romanul Agathei Christie „Zece negre mititei”. În această carte „judecătorul care i-a executat cu de la sine putere pe niște criminali despre care știa cu certitudine că sunt criminali la urmă s-a executat pe sine însuși ca dreptatea să fie absolută. Deci eu aștept de la cei care au pornit tăvălugul la urmă să procedeze exact așa cum a procedat eroul principal din acest roman al Agathei Christie, conchide Igor Boțan.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...