În premieră, pe drumurile din Republica Moldova vor apărea benzi rezonatoare

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a decis de a amenaja, începând cu anul curent, Benzi Rezonatoare pe drumurile Republicii Moldova cu o intensitate a traficului sporită și cu un risc sporit de producere a accidentelor rutiere.

Benzile rezonatoare sunt denivelări create la nivelul stratului de uzură a carosabilului, cu o adâncime de maxim 12 mm, care la interacțiunea cu anvelopele mașinii crează o vibrație avînd un puternic efect rezonator.

Rolul acestora este să avertizeze conducătorii de autovehicule că depășesc zona carosabilului, marcată și destinată sensului de deplasare.

Benzile rezonatoare se amenajează, de regulă, pe extremitățile părții carosabile sau pe mediană pentru avertizarea conducătorilor de autovehicule, la ieșirea de pe partea carosabilă sau pentru a diminua cazurile de ieșire a autovehiculelor pe contrasens.

Cel mai des, benzile rezonatoare pot fi întâlnite pe autostrăzi, pe drumurile expres și drumurile naționale, din extravilanul localităților, pe care se înregistrează o intensitate mare a traficului rutier.

Din practica țărilor ce utilizează benzile rezonatoare acestea s-au dovedit a fi extrem de eficiente la sporirea siguranței rutiere. Astfel, în Japonia, de exemplu, s-a reușit micșorarea cu circa 50% a numărului de accidente, și circa 70% a numărului de decese, cauza cărora sunt ciocnirile și ieșirea de pe partea carosabilă.
Potrivit notei informative privind analiza situației accidentare, pentru perioada 01.01.2016- 31.12.2016, a INP al IGP, au fost înregistrate ciocniri între vehicule- 261 (41,8% din numărul total de accidente), în care au decedat- 58 persoane (19% din numărul total) au fost traumatizate – 443 persoane (15% din numărul total).

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.