Această secvenţă de imagini color îmbunătăţite publicată de NASA la 25 mai arată cât de repede se schimbă geometria de vizualizare pentru sondă în timp ce coboară spre Jupiter. Imaginile au fost obţinute de JunoCam.

Odată la 53 de zile, Juno se apropie de Jupiter trecând de nori. În doar două ore, nava spaţială călătoreşte de la afeliu (punctul cel mai îndepărtat de planetă), peste polul nord al lui Jupiter, până la periheliu, punctul cel mai apropiat de planetă, apoi trece peste polul sudic pe drumul de întoarcere. Această secvenţă arată 14 imagini color îmbunătăţite.

Prima imagine din stânga arată întregul glob luminat al lui Jupiter, cu polul nord aproximativ în centru. Pe măsură ce sonda se apropie de Jupiter, orizontul se apropie şi intervalul de latitudine vizibilă se micşorează. Imaginile a treia şi a patra din această secvenţă arată că regiunea polară nordică se roteşte departe de punctul nostru de vizualizare, în timp ce o fâşie de nori la latitudini nordice se află în vizor.

În a cincea imagine a secvenţei este bine centrată fâşia de nori turbulenţi. Imaginile a şaptea şi a opta au fost luate chiar înainte ca nava spaţială să se afle în punctul cel mai apropiat de Jupiter, lângă ecuatorul lui Jupiter. Chiar dacă aceste două imagini au fost luate la doar patru minute distanţă, vederea se schimbă repede.

Pe măsură ce nava spaţială a intrat în emisfera sudică, "zona tropicală de sud" străluceşte în imaginile a noua, a zecea şi a unsprezecea. Ovalele albe din ''Şiragul de Perle'' al lui Jupiter sunt vizibile în imaginile a douăsprezecea şi a treisprezecea. În cea de-a 14-a imagine, Juno ''vede'' polii sudici ai lui Jupiter.