Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Schimbări în „familia” PLDM: Alexandru…

Schimbări în „familia” PLDM: Alexandru Bujoreanu este noul vicepreședinte al partidului

Alexandru Bujoreanu, preşedintele OT Leova, a fost ales votat în calitate de vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, în cadrul ședinţei de ieri a Consiliului Politic Național (CPN) al PLDM.

În cadrul ședinței de ieri a fost ales şi nou secretar general al partidului. Acesta este Alexandru Fetescu, care vine în locul lui Victor Roșca, care, la 13 aprilie 2017, a anunțat că și-a depus mandatul de deputat și va demisiona din funcția de secretar general al PLDM, motivând că ar avea probleme de sănătate.

Pe ordinea de zi a ședinței au fost puse în discuție şi problemele privind organizarea și funcționarea PLDM, situația în organizațiile teritoriale, activitatea deputaților liberal-democrați, dar și aspecte privind contextul social-politic din R. Moldova. „Ceea ce se întâmplă acum în R. Moldova este degradarea oricăror institute democratice și creșterea sentimentului de frică și neîncredere, pe care se ține o dictatură”, a opinat Vadim Pistrinciuc, vicepreședintele PLDM.