Principală  —  Ediţia PRINT  —  Stop Fals!   —   9 mai – ziua dublelor…

9 mai – ziua dublelor standarde

La 9 mai 1945, după şase ani de lupte care au luat viaţa a circa 70 de milioane de oameni, sfârşeşte cel mai ucigător război din istorie. Cinci ani mai târziu, la 9 mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, pronunţa un discurs despre crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, evenimentul fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei unite. Semnificaţia dublă a acestei zile, care nu este nicicum una politică, a fost marcată şi la Chişinău, pe 9 mai, doar că cetăţenii au fost împărţiţi în coloane, fiind îmbrăcaţi, la propriu, în haine politice de către partidele de la guvernare, iar spaţiul public a abundat în falsuri şi adevăruri trunchiate.

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a anunţat că, la 9 mai, marchează ambele semnificaţii ale zilei printr-un marş şi printr-un concert, la care, potrivit organizatorilor, ar fi participat 50 de mii de oameni.

Mesaje democratice vs oameni aduşi organizat

În timp ce liderul PDM, Vlad Plahotniuc, vocifera de pe scena din PMAN că evenimentul ar trebui să-i facă pe cetăţeni „uniţi, puternici şi determinaţi”, pentru că doar astfel ar putea fi modernizată Moldova pe calea europeană, apelul, mediatizat intens de presa de partid, s-a arătat a fi doar o declaraţie politică eronată, dacă contrapunem modul deloc „european” în care PDM a adus cetăţenii la eveniment.

În apropierea Complexului memorial „Eternitate”, acolo de unde democraţii au pornit în marş spre PMAN, au fost surprinse zeci de microbuze şi autocare care aduceau în mod organizat oameni. În timp ce unii au declarat că şi-au plătit singuri drumul şi au venit din proprie iniţiativă, alţii au recunoscut că nu ştiu cine va achita transportul, că PDM le-a oferit tricouri, chipiuri şi drapele.

„Eu singură am venit, cu transport propriu”, ne-a spus o femeie din Ialoveni. Întrebată unde a parcat maşina, pentru că zona era încărcată, aceasta a ezitat să spună, după care a recunoscut că a fost adusă cu autobuzul. „Ne-au suit şi ne-au adus, dar ce-i cu transportul, cine ştie?”, a replicat o femeie din Sângerei care a mai spus că din localitate au venit autobuze „fără perdele, fără nimic”.

Cine a adus copiii la un marş de partid?

La marşul PDM, transformat într-o acţiune politică, au participat şi minori neînsoţiţi de părinţi. Mai mulţi elevi din Făleşti au fost surprinşi coborând din autocare. Unii dintre ei au declarat că au venit la concertul din PMAN şi că nu ştiu nimic despre marşul la care urmau să participe. Tot ei afirmau că sunt însoţiţi de un profesor, transportul fiind achitat de primar. „Sunt prima dată la Chişinău şi-i bine pentru mine”, ne-a spus un elev care preciza că Primăria Scumpia plăteşte autocarul.

În contradictoriu cu relatările copiilor au fost declaraţiile primarului satului Scumpia, raionul Făleşti, Petru Friptuleac. Acesta a fost ales în 2015 pe listele PLDM, dar, la fel ca alţi circa 100 de primari, a renunţat la vechea culoare politică şi a aderat la PDM. Petru Friptuleac a declarat că afirmaţiile copiilor sunt false, că nu a ştiut despre deplasarea lor şi că nu a achitat drumul.

„Am informaţia că copiii s-au simţit bine. Sunt mulţumiţi şi copiii, şi părinţii. Mai mult nu s-a întâmplat nimic. Toţi sunt sănătoşi. Le-a plăcut. Dacă aş şti cine a organizat, v-aş spune. Cu toată stima faţă de dvs., ştiu că aveţi o muncă grea. Vă înţeleg, dar înţelegeţi-mă şi pe mine. Ceea ce v-au informat e o greşeală. Eu n-am posibilitatea ceea, nu-mi permite nicio instituţie să achit un autobuz. Copii ştiu că în sat primarul răspunde. Nu puteau spune că un lider sau altcineva”, a declarat primarul de Scumpia.

Directoarea Liceului Teoretic „V. Alecsandri” din localitate susţine că, la Chişinău, au plecat câţiva copiii, cu permisiunea părinţilor, însoţiţi de profesorul de la Şcoala de muzică din Scumpia şi că profesorii din liceu nu au vreo atribuţie.

Mass-media de partid şi cea independentă au abordat total diferit aceste aspecte.

Cine plăteşte?

Coloana imensă de oameni, care a paralizat traficul rutier din centrul capitalei pentru câteva ore, s-a îndreptat spre PMAN, acolo unde a avut loc un concert la care au cântat interpreţi şi trupe din R. Moldova, cât şi de peste hotare, inclusiv din Rusia, evoluările cărora costă de la mii până la zeci de mii de euro.

În timp ce au iniţiat un proiect de lege privind schimbarea sistemului electoral prin care ar responsabiliza deputaţii şi i-ar apropia de popor, sporind transparenţa, parlamentarii PDM au evitat să explice ce mesaj de Ziua Europei a avut concertul şi cât a achitat partidul aflat la guvernare în cel mai sărac stat din Europa.

„Nu am fost vreodată şi cu atât mai mult acum nu sunt contabilul PD. Deci, asemenea lucruri pe mine nu mă interesează, nu ţin de competenţa mea”, a declarat vicepreşedintele PDM, deputatul Marian Lupu.

Deputata Valentina Buliga a replicat că nu este „director financiar la partid”. Întrebată despre mesajul concertului, a declarat că „cetăţenii sunt invitaţi la concert ca să trăim în pace, într-o familie a ţărilor dezvoltate, unite, unde oamenii se simt bine”.

În timp ce preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a dat asigurări că, după evenimentele din 9 mai, vor fi făcute publice resursele financiare cheltuite, acest lucru este un fals, deoarece PDM aşa şi nu a afişat date despre cheltuieli.

„Cheltuielile suportate de un partid politic urmează a fi reflectate în raportul financiar depus la CEC. Conform legii, partidele politice prezintă de două ori pe an rapoarte. Dacă s-a contractat o firmă, în raportul financiar se indică doar suma totală plătită către x sau y, care a prestat asemenea servicii. Dacă însă s-a făcut descentralizat şi s-a contractat separat fiecare serviciu, atunci există linii speciale în raportul financiar pentru introducerea datelor respective: pentru lumină, pentru sunet, pentru coregrafie, pentru interpreţi”, a explicat membrul CEC, Andrei Volentir.

Pe masa membrilor CEC urmează să ajungă şi Raportul financiar pentru prima jumătate a anului 2016 al Partidului Socialiştilor din R. Moldova (PSRM).

„Toate activităţile care s-au desfăşurat la 9 mai au fost organizate de către Comitetul Naţional Coordonator „Biruinţa”. Cine şi pentru ce a plătit cred că pot să vă spună ei”, ne-a spus reprezentanta serviciului de presă al PSRM, Irina Stahova, care a afirmat că nu cunoaşte dacă partidul a contribuit financiar. Ea a refuzat să ne ofere un număr de contact al organizaţiei, invocând că orice informaţie o putem găsi on-line. Ceea ce am aflat despre Comitetul „Biruinţa” este că a fost fondat în martie curent şi că liderul organizaţiei s-a întâlnit cu preşedintele Igor Dodon pentru a discuta planul evenimentelor pentru 9 mai.

În timp ce autocarele care au adus participanţii la marşul PDM au parcat în zona Complexului Memorial „Eternitate”, unităţile de transport ale participanţilor din partea PSRM au staţionat în spatele Teatrului Naţional de Operă şi Balet. Imediat ce oamenii coborau din microbuze şi autocare, aceştia erau echipaţi cu drapele, steguleţe şi panglici cu simbolul Sfântul Gheorghe. Implicarea PSRM în această activitate a fost, la fel, infirmată de către reprezentanta serviciului de presă, Irina Stahova.

False s-au dovedit a fi şi imaginile purtate de unii participanţi la parada socialiştilor. În timp ce unele persoane au venit, într-adevăr, pozele buneilor şi străbuneilor, altele au purtat poze la întâmplare, pentru că organizatorii împărţeau fiecărui participant flori şi câte o fotografie a celor care ar fi luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. „Nu-i ruda mea. Pur şi simplu, fiind student, susţin Ziua Victoriei. E, pur şi simplu, un veteran”, a recunoscut un tânăr. „E fotografia prietenei mele. Ea a plecat, dar se întoarce curând şi o veţi întreba cine este în poză”, n-a spus o adolescentă.

Câte compromisuri există între PDM şi PSRM

În timp ce Andrian Candu declară că nu există vreo înţelegere între PDM şi PSRM, cu excepţia votului de compromis din 5 mai, în privinţa schimbării sistemului electoral, se pare că cele două partide au ajuns la un punct comun şi la alt subiect.

„Nu există vreo înţelegere între Dodon şi Plahotniuc, între Candu şi alţii care sunt în cealaltă tabără şi nu există înţelegeri între PSRM şi PDM. Singura înţelegere a ţinut de acel vot de compromis ce a avut loc la 5 mai 2017, în plenul Parlamentului”, declara preşedintele Parlamentului, la 17 mai.

Constatăm, însă, că PSRM, care a rezervat încă în 2015 PMAN pentru a organiza la 9 mai curent un concert dedicat Zilei Victoriei, a cedat piaţa în favoarea PDM, deşi ultimul a rezervat-o abia la 2 mai, curent.

„Nu contează cine a rezervat acum 5 ani. Dacă îmi acum aminte, cei de la Platformă (Platforma Demnitate şi Adevăr, n.r.) sau alte partide, cum ar fi Partidul Nostru, au rezervat, probabil, piaţa pentru 10 ani înainte, pentru tot felul de proteste. Doar aşa, în viitor, dacă va fi nevoie! Dar, trebuie să existe o solidaritate şi între forţele politice, între toţi exponenţii politicului, indiferent de culoare”, a explicat situaţia Andrian Candu.

Coborâţi drona!

La 9 mai, în timp ce echipa ZdG filma cu o dronă ceremonia de depunere de flori la Complexul Memorial „Eternitate”, persoane necunoscute, care au refuzat să se prezinte, au cerut echipei de filmare să coboare drona pentru „a o fotografia şi a o verifica”. Aceste persoane verificau securitatea zonei şi au cerut echipei să nu mai filmeze, solicitând „licenţă” pentru pilotarea dronei. Cerinţa acestora era lipsită de temei, era o intimidare, deoarece pilotarea dronelor nu este reglementată în R. Moldova, respectiv, nu există licenţe speciale pentru pilotarea acestora. În acelaşi timp, PDM şi-a filmat cu drona atât marşul, cât şi concertul.

„În prezent, nu există cadru normativ, această activitate nu necesită licenţiere, aprobare sau certificare. Din câte cunosc, Complexul memorial „Eternitate” nu este o zonă restricţionată. Din această cauză, nici inspectorii Autorităţii Aeronautice nu au intervenit pentru a solicita acte sau alte aprobări. Nu am văzut premise pentru a interveni. În schimb, ofiţerul respectiv are o altă lege, una specială. Puteţi contacta instituţia respectivă. În dependenţă de atribuţii, au şi alte împuterniciri, dar nu poţi solicita un act care nu există”, a precizat Victor Neaga, şeful Direcţiei transport aerian a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

Ce sărbătorim şi pe cine comemorăm?

În timp ce războiul a proiectat în memoria veteranilor, dar şi a întregii omeniri, imaginea sărăciei, morţii şi suferinţei, simbolurile prin intermediul cărora a fost marcată ziua de 9 mai la Chişinău sunt greu de explicat.

Panglica Sf. Gheorghe a fost împărţită de organizatorii marşului PSRM sub formă de steguleţe şi drapele. Semnificaţia acesteia şi legătura cu sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, oamenii nu le-au putut explica. „Ştiu doar că, în această zi de sărbătoare, se poartă această panglică. Atât”, a declarat o tânără mămică care a prins panglică şi copilului său. „Panglica şi insigna pe care o port sunt pentru moştenitorii biruinţei”, a fost explicaţia unui alt participant la marş, care a declarat că, în şcoli, tinerii studiază o istorie falsă. „Semnifică victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial”, a precizat un vânzător ambulant care propunea trecătorilor panglica bicoloră sub formă de accesorii, dar şi chipiuri cu simbolul secerei şi ciocanului, plasate în mijlocul stelei roşii.

Presa afiliată puterii, însă, nu a abordat în niciun fel aceste subiecte, dar nici faptul că panglica bicoloră îşi are originile în perioada Imperiului Rus, când era ataşată ordinului Sfântului Gheorghe, cu care erau decoraţi militarii pentru curaj. În perioada sovietică, panglica a fost interzisă, pentru că ar fi reprezentat ţarismul, ulterior, însă, a continuat să fie ataşată decoraţiilor sovietice Ordinul Gloriei şi medalia pentru victoria asupra Germaniei. Simbol al Zilei Victoriei asupra Germaniei Naziste, panglica este doar în F. Rusă, din 2005, când a fost instituită de Vladimir Putin. Alături de preşedintele rus, cu panglica Sf. Gheorghe în piept, a marcat Ziua Victoriei Igor Dodon, fiind singurul preşedinte de peste hotare prezent la parada militară de la Moscova şi nu la evenimentele din ţara sa.

Un simbol al Imperiului Ţarist au ales să ataşeze la piept şi mai mulţi politicieni, printre care Marian Lupu sau Violeta Ivanov. Cei doi se declară pro-europeni, după ce anterior au fost membri ai PCRM.