Schema de contrabandă cu anabolizante, discutată în Parlament; Candu sare în ajutorul lui Filip: „Comisia a eșuat”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce Biroul Permanent și Plenul Parlamentului au refuzat în repretate rânduri audierea raportului de alternativă al Comisiei parlamentare de anchetă privind schema de contrabandă cu anabolizante, prin intermediul Poștei Moldovei, deputatul liberal-democrat și șeful acestei comisii, Grigore Cobzac, a profitat de venirea prim-ministrului Pavel Filip în plenul Legislativului și l-a întrebat despre subiect. În replică, Filip a declarat că a auzit „o singură dată despre subiect” și că ancheta Comisiei este superficială.

Deputatul PLDM, Grigore Cobzac, a ținut să-l întrebe pe premierul Pavel Filip despre schema de contrabandă cu anabolizante, care trebuie combătută cât mai repede. Mai mult, deputatul a anunțat că, Comisia de anchetă a întâmpinat impedimente din partea unor instituții publice, care au refuzat să pună la dispoziție materiale solicitate de funcționari.

„Comisia a întâlnit rezistenţă din partea unor instituţii publice, precum Ministerul Finanţelor, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, Serviciul Vamal şi Poşta Moldovei. S-a manifestat prin prezentarea documentelor false şi mai multe refuzuri. Comisia a reușit, însă, să documenteze existența unei scheme criminale de producere și transportare a anabolizantelor. Pe parcursul multor ani, la Poșta Moldovei veneau saci cu încărcături misterioase care trebuiau să fie prelucrați fără respectarea procedurilor vamale. Odată unul dintre aceste pachete s-a deteriorat, și s-a văzut conținutul lor cu anabolizante. Care este părerea dumneavoastră despre această schemă, cum trebuie combătută, care trebuie să fie reacţiile?”, a întrebat deputatul Cobzac.

Înainte ca premierul să ofere un răspuns, speakerul Parlamentului Andrian Candu a ținut să menționeze că „Comisia nu are raport de anchetă”, iar Biroul Permanent al Parlamentului va veni cu o hotărâre prin care se va constata că Comisia condusă de Grigore Cobzac a eșuat din cauza unei rele organizări.

De partea cealaltă, premierul Filip a declarat că a auzit „o singură dată despre acest subiect” și că schema nu ar funcționa la Poșta Moldovei, deoarece coletele înainte de a fi transmise prin intermediul poștei sunt verificate de Serviciul Vamal.

„Am auzit nu o singură dată despre scheme de trimitere peste hotare a ţigărilor şi anabolizantelor prin intermediul Poştei Moldovei, chiar avem şi retururi de ţigări. Să nu uitaţi că marfa, înainte de a nimer la Poşta Moldovei, trece pe la vamă. Trebuie să mergeţi mai profund, trebuie să vedeţi de unde au pornit aceste scheme şi de cine sunt legate, având în considerare cui a fost subordonată vama”, a declarat Pavel Filip.

De menționat că, majoritatea parlamentară a refuzat în repetate rânduri să includă pe ordinea de zi a ședințelor Legislativului audierea raportului Comisiei de anchetă, condusă de deputatul PLDM, Grigore Cobzac.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...